Ultima ORĂ! Înainte de Paşti, profesorii vor primi o SUMĂ MARE DE BANI

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, sâmbătă, că profesorii care au obţinut majorările salariale în urma unor decizii judecătoreşti definitive urmează să îşi primească banii înainte de sărbători, precizând că suma trasmisă inspectoratelor este una „impresionantă”, de 700 de milioane lei, scriu cei de la newsar.ro

„Este vorba de Legea 221, care majora salariile profesorilor cu 50% și care a fost aprobată de Parlament în 2008, termenele ei de aplicare au tot fost prorogate.

În această perioadă, judecata dreaptă a justiției a dat câștig de cauză cadrelor didactice, ca urmare, acum am transmis spre inspectorate o sumă impresionantă într-adevăr, 700 de milioane de lei, care reprezintă datoriile Ministerului, ale statului, devenite obligatorii, în urma hotărârilor judecătorești rămase definitve”, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu la Antena3.

Conform ministrului banii sunt deja în conturile inspectoratelor judeţene, urmând a fi transferaţi în conturile profesorilor până la Paşti.

„Nu văd nicio problemă ca inspectoratele să nu le vireze în conturile școlilor și, ca urmare, pe cardurile profesorilor. (…) Nu pot da cifre (în legătură cu suma pe care o vor primi – n.r.), sunt cazuri destul de diferite, unii au dat au dat în judecată mai târziu, au alte sume.

loading...

Sunt dobânzile la sumele care nu s-au achitat la timp, n-aș vrea să arunc o sumă și să se gândească toată lumea la suma aceea și sigur sumele sunt foarte diferite, pentru că situațiile sunt diferite, dar faptul că se achită toate datoriile pe care statul le avea mi se pare că este absolut extraordinar”, a mai declarat Ecaterina Andronescu.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul newsar.ro

Leave a comment

Your email address will not be published.


*