ITALIA – O româncă de 38 de ani a fost ÎNJUNGHIATĂ în INIMĂ de fostul iubit italian, în vârstă de 64 de ani

Ieri, 22 aprilie 2019, în jurul orelor 18:40, pe strada Generale Clark din orașul Salerno (50 km de Napoli), o tentativă de crimă a îngrozit toţi trecătorii din zona aceea. Mai bine spus, un italian în vârstă de 46 de ani, fost cadru medical, a avut timp de 5 ani o aventură amoroasă cu o româncă de 38 de ani, scriu cei de la stiridiaspora.ro

Din cauza unor probleme violente provocate din cauza geloziei, românca a pus capăt relaţiei, numai ca italianul nu a fost de acord.

Ieri, fostul iubit răpus de gelozie şi-a urmărit cu maşina fosta iubită, iar pe stradă a prins-o din urmă cu maşina şi a blocat-o în trafic. S-a dat jos de la volan, s-a îndreptat spre locul unde stătea românca, cel al pasagerului, a deschis portiera și a început să o înjunghie în zona abdomenului, cu un cuțit ce avea o lamă lungă de 35 cm.

Cu o lovitură bine calculată, acesta i-a tăiat aorta abdominală, lăsând-o pe româncă într-o baltă de sânge.

În timp ce evenimentul se desfăşura, un carabinier aflat în timpul liber a observat agresiunea și a intervenit imediat. Acesta l-a imobilizat pe italian și a cerut ajutorul unei patrule pentru a-l duce la secție. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Românca a ieșit din mașină și s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Italianul a fost arestat și carabinierii au descoperit că în anul 2014, acesta ar fi avut o măsură de precauție care interzicea apropierea de victimă.

Românca a fost spitalizată în stare foarte gravă la Spitalul San Giovanni di Dio e Ruggi d’Aragona.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul stiridiaspora.ro