A câştigat 4 MILIOANE de lire sterline şi într-o săptămână a ajuns OM al STRĂZII

O întâmplare incredibilă s-a petrecut de curând în Marea Britanie. Britanicii Mark Goodram și prietenul său Jon-Ross se credeau bogați și scăpați de griji, când au descoperit că au câștigat la loterie 4 milioane de lire sterline, scriu cei de la observator.tv

Pentru că firma de loterie a găsit o “ciudăţenie” la cumpărarea biletului, aceasta a hotărât să nu acorde nicio liră celor doi căştigători. Mai bine spus,
loteria a refuzat să le plătească premiul, acuzându-i că au cumpărat biletul câștigător cu banii de pe un card bancar furat. Cei doi prieteni au dezmințit acuzațiile, dar oficialii loteriei britanice au spus ferm că niciun ban nu le va fi virat până când ancheta poliției nu ajunge la o concluzie.

Astfel, la doar o săptămână după ce a câștigat, britanicul Mark Goodram nu a primit nici banii de la loterie și a fost și dat afară din casă de către prietenul său Jon-Ross Whatson, cu care s-a certat foarte tare.

Mark Goodram a suferit o depresie cumplită şi situaţia lui s-a deteriorat și mai mult în ultimele zile. Potrivit celor de la The Mirror, prietenii săi au declarat că, Mark Goodram nu are adăpost în acest moment și trăiește pe străzi.

Tânărul de 36 de ani a fost fotografiat, de altfel, bând pe stradă dintr-o sticlă de cidru ieftin și mâncând chiftele de 1 liră. Articolul continuă după reclame …

loading...

”A ajuns de la un stil de viață cu șampanie, crezând că e milionar, la dormit pe străzi, la băut cidru ieftin și la stat în compania cerșetorilor. Ieșise din închisoare cu puțin timp înainte să câștige la loto, dar acum a fost dat afară din casă și trece prin cele mai grele momente. Este foarte frustrat pentru că nu a primit premiul, dar încă mai crede că va lua banii și spune că va merge în justiție dacă nu va fi plătit”, a declarat un prieten al lui Goodram, pentru The Mirror.

De reţinut că Mark Goodram și prietenul său, au antecedente penale. În noiembrie, Goodram a fost condamnat la 8 luni de închisoare, pentru că a furat dintr-un garaj. Atât el cât și prietenul său, susțin că au cumpărat biletul câștigător cu banii lor, nu dintr-un card bancar furat.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul
observator.tv