Italia – O româncă de 45 de ani a fost împușcată mortal, de italianul cu care trăia în concubinaj

Tragedia s-a întâmplat ieri 07.05.2019, atunci când în jurul orei 12:00 s-au auzit focuri de armă, într-un apartament locuit de românca Carmen Vernica şi concubinul ei italian, Antonio, scriu cei de la rotalianul.com

Cazul se încadrează într-unul de violenţă în familie şi a fost anunţat de vecinii apartamentului, în momentul când împuşcăturile i-au speriat, iar aceştia au chemat imediat organele competente şi ambulanţa.

Scandalul a început între cei doi, în locuinţa situată în Via delle Noci, la Cave, în apropierea Romei. Cei de la Serviciul de Urgenţă şi carabinierii au ajuns imediat şi au găsit italianul de 59 de ani cu o armă în mână şi trupul fără viaţă al româncei de 45 de ani.

Anchetatorii susţin că femeia ar fi vrut să-l părăsească pe italian, dar acesta nu a acceptat varianta despărţirii. A scos arma şi a împuşcat-o pe româncă de mai multe ori, relatează Il Messaggero.

Conform primelor cercetări efectuate la faţa locului, arma ar fi fost legal deținută de bărbatul italian, pentru uz sportiv. Autoritățile declară că nu ar fi existat în trecut, plângeri de violență în familie din partea celor doi. Articolul continuă după reclame …

loading...

La fața locului s-au prezentat medicul legist, procurorul de serviciu de la Procuratura din Tivoli și serviciul sanitar de la 118.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinatate, pe portalul rotalianul.com