Ultima ORĂ! VIDEO – Băieţelul de 4 ani căzut ieri în apă, a fost găsit MORT la câţiva kilometri de casă

O tragedie fără margini s-a petrecut ieri într-o familie din localitatea Livezile, judeţul Bistriţa-Năsăud. Băieţelul de doar 4 anişori se juca împreună cu un vecin pe malul pârâului aflat în apropierea curţii casei sale, a căzut în apă şi apoi a dispărut, scriu cei de la observator.tv

Imediat au fost anunţate echipajele de la ISU Bistrița şi împreună cu zeci de persoane au început căutarea copilului pe o rază de 9 kilometri de casă. În cursul dimineții, căutările au fost reluate, fiind constituite mai multe echipe formate din pompieri militari și voluntari, dar și localnici, pe raza mai multor localități tranzitate de râul Bistrița.

Copilul a fost găsit în apă, de aparţintori, la câțiva kilometri distanță de locul unde a dispărut ieri. Din nefericire, copilașul a fost găsit mort.

“Copilul a fost găsit de aparținători în apă pe raza cartierului Unirea din municipiul Bistrița”, informează purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

„La locul solicitării, echipajul cu medic al SAJ a găsit un copil de aproximativ 4 ani, înecat, cu rigiditate cadaverică, fapt ce nu s-a impus resuscitarea cardio-respiratorie, declarându-se decesul la fața locului. Se pare că ar fi copilul căzut în apă ieri. De asemenea, la fața locului s-a acordat asistență medicală mamei acestuia, care a prezentat un atac de panică, dar care a refuzat transportul la spital”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

loading...

Sursă VIDEO: Bistriteanul Tv Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv