Un microbuz cu 10 români s-a răsturnat pe o autostradă din Germania. O româncă de 40 de ani a MURIT – Video

Un accident greu de imaginat s-a petrecut pe autostrada A3 din Germania, noaptea trecută în jurul orei locale 23.00, în apropierea oraşului Limburg an der Lahn, scriu cei de la observator.tv

Din primele informaţii relatate de presa locală, microbuzul cu români şi o autoutilitara s-au ciocnit, iar în urma impactului, microbuzul s-a răsturnat de mai multe ori şi s-a oprit pe celălalt sens al autostrăzii.

O româncă în vârstă de 40 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a fost aruncată printr-un geam al microbuzului care s-a răsturnat de mai multe ori.

Larisa era din comuna Aluniş (Mureş) şi este singura victimă care şi-a pierdut viaţa în cumplitul eveniment rutier din Germania.

În urma cumplitului accident, alţi trei români aflaţi în microbuz au fost grav răniţi, iar unul dintre ei a fost găsit în stare critică, fiind transportat cu un elicopter la cel mai apropiat spital. Articolul continuă după reclame …

loading...

Până la urmă, toţi românii din microbuzul implicat în accidentul de pe autostrada A3 au ajuns la spital.

Incă nu se cunosc motivele producerii terifiantului eveniment rutier, dar poliţiştii germani au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Sursă VIDEO: Wiesbadener Kurier Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv