
Un caz deosebit de grav s-a petrecut la începutul anului 2019, în comuna Săliștea din județul Alba. Atunci, un elev a “ademenit” profesoara de limba engleză în vârstă de 35 de ani şi în scurt timp s-a ajuns ca ambii să aibă o relaţie de amor, scriu cei de la a1.ro
Deoarece elevul s-a lăudat la prieteni cu noua lui cucerire, s-a ajuns ca partidele de amor dintre cei doi să fie făcute publice şi de ele să afle toată comunitatea.
Potrivit informațiilor furnizate de cei care s-au ocupat de acest caz, episoadele amoroase au fost repetate. Întrebat dacă recunoaşte relaţia cu elevul, cadrul didactic a negat totul, însă în fața evidențelor a decis să admită greșeala și să pledeze vinovat, ceea ce ar putea să-i reducă din pedeapsa pe care urmează să o primească.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia şi are ca obiect ”actul sexual cu un minor (art.220 NCP) acord de recunoaştere a vinovăţiei”. Ea a ales să-şi recunoască faptele şi să colaboreze cu procurorii, astfel va beneficia de o reducere a pedepsei şi de o judecată rapidă.
Imediat după izbucnirea scandalului, în luna februarie 2019, profesoara a fost reţinută şi prezentată magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, însă instanţa de judecată a dispus cercetarea ei în stare de libertate, sub control judiciar, dar cu interdicţia de a mai merge la şcoală. Ulterior, ea şi-a dat demisia din învăţământ.
Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul a1.ro