A făcut PUŞCĂRIE nevinovat – Un român va primi 88.000 de euro despăgubire de la statul austriac

Totul a început în anul 2017, atunci când o bandă de spărgători români terorizase locuitorii din Austria Inferioară. În ancheta efectuată atunci, unui suspect român i-au fost arătate mai multe fotografii cu alţi posibili suspecţi care se credea că veneau din Tecuri, scriu cei de la gazetaromaneasca.com

Una dintre fotografiile semnalate era a lui Andrei B., care locuiește în Tecuci. Deținutul l-a identificat pe Andrei B. ca pe unul dintre românii care au participat la diferite furturi, dar nu știa numele. Mai târziu a recunoscut că nu-l știa pe Andrei și că totul a fost o confuzie. Dar asta nu a schimbat nimic pentru Andrei.

În acel moment, românul nostru a fost acuzat că este membru al acelei bande de hoți. Așa că i s-a atribuit în mod eronat un telefon mobil care fusese interceptat și din convorbirile efectuate reieșea implicarea lui la furturi.

În urma cercetărilor efectuate de către anchetatorii austrieci, Andrei B., a fost reținut și a petrecut, nefiind vinovat de nicio infracțiune, 122 de zile într-o închisoare din Austria. În dimineața zilei de 18 aprilie 2018, absolventul de drept a fost arestat în casa părinților săi din România. Motivul a fost un mandat european de arestare emis de un procuror din Graz. Românul, care și-a susținut permanent nevinovăția, a fost extrădat în Austria și a stat închis 122 de zile în închisoarea Graz-Jakomini, scrie Ziarul Românesc din Austria.

Andrei a adus însă cinci martori, care îi furnizau un alibi, inclusiv angajatorul său din România. El a demonstrat că nu a fost în Austria în perioada infracțiunii. A fost supus și unei operații la călcâi pe care a avut-o în România, care a limitat masiv raza sa de mișcare. Articolul continuă după reclame …

loading...

Avocatul românului a declarat pentru presa austriacă și că ”poliția criminală știa cel puțin din luna mai 2018, că telefonul mobil i-a fost atribuit în mod incorect.“

Românul a fost achitat de toate capetele de acuzare. Acum, apărătorul său, avocatul Klaus Ainedter cere daune de la Statul Austriac. Acestea trebuie să compenseze erorile de investigare, taxele legale și pierderea de venituri. Suma finală: 88.872 de euro.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinatate, pe portalul gazetaromaneasca.com