Când s-a întors de la muncă, un tată şi-a găsit băiatul MORT în frigider, în timp ce mama era la băut cu prietenii

O tragedie fără margini s-a întâmplat de curând în satul Buțeni, raionul Hâncești, din Republica Moldova. Un tată s-a întors de la serviciu şi a descoperit că băiatul lui cel mare de doar 9 anişori, murise asfixiat într-un frigider vechi, scriu cei de la a1.ro citând publika.com.

Familia avea trei copii, cel mare de 9 ani, cel mijlociu de 4 ani, iar cel mic de doar 2 anişori. Aceştia rămânând singuri, s-au jucat „de-a v-ați ascunselea”, iar cel mare s-a pitit în frigider, numai că uşa s-a blocat si nu a mai putut să iasă de acolo.

Astfel, cei trei copii erau singuri acasă la momentul tragediei, în timp ce tatăl lor era la serviciu, iar mama lor plecase la Chișinău, la doctor. Mama a promis copiilor ei şi soţului că se întoarce repede, dar s-a întâlnit cu două cunoștințe și s-a îmbătat, astfel că a ajuns acasă noaptea, în jurul orei 01.00.

Întorcându-se de la serviciu, bărbatul a realizat că nu poate deschide uşa casei, a spart un geam şi a intrat în camera unde erau copii. Întrebând unde este băiatul cel mare, acesta a aflat că este pitit în frigider, numai că deschizând uşa, băiaţelul murise prin asfixiere.

Mama s-a apărat spunând că i-a lăsat pe copii în grija tatălui, dar acesta i-a lăsat singuri, plecând la muncă. „La policlinică de dimineaţă, eu şi i-am spus lui Dumitru: Ai grijă de copii, eu vin repede! Eu nu eram acasă, am întâlnit nişte oameni. Am servit două păhăruţe de vin …”, a spus femeia.

loading...

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul a1.ro