Ultima Oră! Asociaţia MicNews a dus la mare 50 de copii din familii defavorizate – Video

Mihai Căldăraru, preşedintele Asociaţiei MicNews, se zbate, ca în fiecare an, să aducă un zâmbet pe chipul copiilor defavorizaţi şi să-i ducă pe aceştia într-o tabără la mare. Crescut el însuşi prin diferite orfelinate din Bucureşti, s-a gândit să adune sponsorizări şi să facă tot ceea ce este posibil omeneşte, pentru a putea organiza o tabăra la mare, pentru 50 de copii care nu au văzut niciodată apa şi nisipul.

Asociaţia MicNews Bucureşti a reuşit să adune în jurul ei, oameni care au înţeles demersul Preşedintelui Mihai Căldăraru, de a-i face fericiţi pentru câteva zile pe aceşti copii şi în acest fel, micuţii au ajuns în sfârşit să se bucure de frumuseţea Mării Negre, de apa caldă şi de nisipul fin, încălzit de razele generoase ale unui soare arzător.

Acţiunea face parte din campania umanitară, “Dăruieşte un pic de soare nu totală nepăsare” şi încă din primele clipe a fost un succes, realizat cu multe sacrificii, multă muncă de teren şi nu în ultimul rând, “credinţa de a face un bine pentru un semen de-al tău”.

”Această acţiune caritabilă a Asociaţiei MicNews este dedicată copiilor din centre de plasament, din familii dezorganizate şi fără venituri“, a declarat Mihai Căldăraru.

Întrebat despre ce se va întâmpla pe viitor, acesta ne-a declarat faptul că, urmează în perioada imediat următoare să înceapă “Campania Dăruiește un Ghiozdan pentru un Copil Defavorizat din mediul rural și urban”. Articolul continua dupa reclame…

loading...

În cadul acestei campanii, cei care au nevoie de un ghiozdan echipat cu toate cele de trebuinţă sunt foarte mulţi, dar se doreşte ca toţi cei care au credinţă şi vor să întindă o mână de ajutor, să contacteze Asociaţia pentru demersurile necesare.

Preşedintele Mihai Căldăraru mulţumeşte din suflet tuturor celor care au ajutat Asociaţia MicNews pentru realizarea campaniilor umanitare aflate în desfăşurare şi nu în ultimul rând, doamnei Daniela Riccio, preşedinte al Asociaţiei Europeane a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale.

Mihai Căldăraru, președintele Asociației MicNews mulțumește domnului Constantin Bogdan-Matei – Ministrul Tineretului și Sportului, Societăţii Agrimat Matca SA, Companiei Naţionale “Administratia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, Setraco Holding şi Toneli Holding.

Sursa VIDEO: Sărăcia Distruge Omenia

Orice donaţie este binevenită în cadrul acestei campanii!
Pentru informații suplimentare: Mihai Căldăraru (responsabil campanie) – tel. 0739.570.999