“Polițiștii la un pas de moarte” – Un pamflet care te pune în “FUND”

De câteva minute, am primit pe e-mail un link de la un foarte bun prieten, Cristi. Am zis că totul este “sigur” şi am dat un click cu poftă. O secundă şi s-a deschis minunea de site a lui Dan Pavel. Am citit articolul cu nesaţ, mi-a plăcut şi vi-l propun spre lecturare şi voua, poate chiar îl catadicsiţi cu un minunat LIKE, cine ştie …

A scăpat cam ieftin baba aia pe care a prins-o culoarea roșu pe trecerea de pietoni. Doar amendă? Se uita cam urât pe polițiști. Cam soroșistic așa. Suspectez că era haștag-rezistă. Măcar un spray lacrimogen peste cataractele alea arogante, și tot trebuia. O tonfă peste proteză, un genunchi în coxartroză, nimic?

Dacă avea legături de pătrunjel la ea? Dacă făcea trafic de mărțișoare? Așa scapă marii evazioniști, sub privirile indulgente ale autorităților. Mai ales acum că s-a publicat Amnistia Fiscală în Monitor și riscă să scape toți moșnegii care vând vechituri pe cearșaf și toate babele care vând ghiocei la colț. Zic să nu ne pierdem în detalii, cum ar fi datoria la ANAF a primarului Negoiță, de aproximativ 238 de milioane de lei, și să vedem imaginea de ansamblu.

Adică, baba doar părea că se mișcă greu și a prins-o culoarea roșu pe trecerea de pietoni, dar nu poți să știi niciodată. Până n-o pui jos cu mascații și n-o dezbraci, nu poți avea o imagine clară asupra acestui caz suspect. Chiar nu putea fi deturnată nici o brigadă de mascați din misiunea lor de speriat copii orfani pe la adopții? Orfanii îi văd mai des pe mascați decât pe Moș Crăciun, puteau să-și rupă cinci minute să treacă și pe la babă. Cetățenii trebuie striviți cu litera legii până devin spiritul legii.

Trebuie vigilență maximă! Nu-i de joacă cu chestiile astea! Era cât pe ce să pierdem statul de drept în 10 august, de la niște femei cu copii subversivi în brațe. Dacă nu trăgeau în ele cu gaze lacrimogene și cu petarde de șoc, riscam haosul. Oamenii legii suferă și acum de pe urma violențelor. Unii scutieri fac psihoterapie de când au fost înjurați de către o hipsteriță de 40 de kile. Alții s-au pensionat la 45 de ani din cauza șocului. Încă văd noaptea imaginea unui student care îi lovește cu dinții peste protecțiile de la genunchi. Dârdâie în somn și rostesc obsesiv: ”Aoleu, ăsta ne plătește nouă pensia!”. O polițistă a rămas cu tulburări de memorie de la o lovitură mișelească cu o tetină în moalele capului. Săraca, nu-și mai amintește dacă ți-a dat deja amendă și ți-o mai dă odată. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Chiar dacă inițial nu aveau acoperire legală să placheze baba, se puteau aduce două babete sub acoperire din partea Jandarmeriei. Se făceau alea că lovesc cu niște diclofenac în organele legii și intervenția devenea justificată. Era lume puțină. Nu exista riscul să mai pățim ca data trecută, de ajunseseră jandarmii să se bată între ei că nu mai știau care sunt deghizați în protestatari, care sunt de la partid și care sunt de la SRI. Capitala are mai mulți hipsteri cu stații de emisie-recepție și baston telescopic, pe metru pătrat, decât orice alt oraș pretins european.

Așa sunt protestele pe la București. Totul e bine până încep să se trosnească galeriile Inspectoratului General al Jandarmeriei cu protestatarii de la Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București și cu ultrașii aduși de PSD, iar pe toți îi ia în pulan Brigada Specială a Jandarmeriei Române, spre frustrarea steliștilor care nu mai știu în cine să dea.

De data asta sper ca Jandarmeria să bată turiștii străini direct pe aeroport, ca să nu mai cheltuiască bieții oameni banii pe taxiuri până în centru: ”Bine ați venit în România, madamzemusiu! De unde sunteți, de la Paris? Aaa, turefel!! Păi bienveniu la Bucarest, la stânga puteți vedea o lumină în ceață și să ziceți mersi că nu v-am dat și cu dreapta!”.

NOTĂ: Articolul a fost PRELUAT INTEGRAL de pe estebine.ro