Mama are tumoare cerebrală! Şase suflete triste şi flămânde, care trăiesc doar cu speranţa într-o cameră de nici opt metri pătraţi pe care o închiriază.

O familie cu patru copii din Floreşti trăieşte o adevărată dramă. Mama micuţilor a fost diagnosticată cu o tumoare cerebrală, care a ţintuit-o la pat, iar tatăl nu mai poate munci pentru că trebuie să-şi îngrijească soţia. Astfel, cele şase suflete au rămas fără niciun sprijin financiar, iar doi dintre copii, care trebuie să meargă la şcoală la 1 septembrie, nu au nici măcar un caiet. În loc să-i ajute pe minori să aibă un trai decent alături de părinţii lor, autorităţile locale spun că singurul lucru pe care îl pot face pentru ei este să-i ducă departe de casă, într-un centru de plasament, scriu cei de la prime.md

Reporterul PRIME TV Sabina Hirianov a vizitat familia şi a aflat cum se descurcă în ciuda nevoilor.

Şase suflete triste şi flămânde, care trăiesc doar cu speranţa într-o cameră de nici opt metri pătraţi pe care o închiriază. Este soarta familiei Stah din Floreşti, pentru care fiecare zi este un test de supraveţuire. Capul familiei, Lilian Stah, povesteşte că încă de la bun început duceau traiul de pe o zi pe alta, însă toată neputinţa a venit acum două luni, după ce soţia a suportat o operaţie complicată pe creier.

“Am încercat să mă duc înapoi pe tractor dar nu pot, acolo trebuie să lucrez 24 de ore, ziua fata este, dar noaptea Dana adoarme e copil, ea acuş vrea apă. Am fost nevoit să las lucrul”, a spus Lilian Stah.

Când tatăl găseşte de lucru prin sat cu ziua, ca să poată plăti chiria şi facturile, toate responsabilităţile cad pe umerii Danei, fetiţa de 11 ani care este cel mai mare copil al familiei. Ea îşi îngrijeşte mama, care aproape că nu se mişcă şi nu vorbeşte. În plus, are grijă de cei trei fraţi mai mici. Tot ea găteşte pentru toată familia din produsele aduse din mila vecinilor. Articolul continua dupa reclame …

loading...

“Ce anume găteşti? – Supă, cartofi prăjiţi, ouă, hrișcă, orez”, a zis Dana Stah.

Dana doarme împreună cu fratele ei Sorin, în vârstă de şapte ani, pe un pat de o persoană.

“Dar cum încăpeţi? – Nu mă simt”, a spus Dana Stah.

Iar gemenii Iulian şi Mihai, în vârstă de cinci ani, se înghesuie pe patul de alături cu părinţii.

În prag de noul an şcolar, Dana şi Sorin au primit de la vecini câteva haine.

“Pantalonii un pic îmi sunt mari”, a zis Sorin Stah.

“Mai am o bluză şi o fustă. – Şi gata, nu mai ai nimic de şcoală? – Da”, a spus Dana Stah.

De rechizite nu poate fi nici vorbă. Pe perete am surprins nişte foi cu tabla înmulţirii scrisă de mama copiilor, când încă era în stare. Micuţii spun că acum au puţin timp să studieze, din cauza grijilor şi nevoilor.

“Mama înainte de operaţie ne-a pus tabla înmulţirii”, a zis Dana Stah.

Potrivit primarului din Floreşti, unica soluţie este să ia copiii temporar din familie şi să-i plaseze într-o casă de tip parental. Edilul spune că nu poate să-i ofere sprijin financiar din lipsă de bani, dar şi pentru că familia are viza de reşedinţă în satul Frumuşica. Contactat de postul nostru de televiziune, primarul acestei localităţi a declarat că familia nu primeşte niciun leu din partea statului.

Aşa că am revenit la primarul din Floreşti, Valeriu Ceapă, care s-a arătat indignat de insistenţa noastră.

Juristul de la CCF Moldova, Octavian Vîrlan, ne-a declarat că, potrivit legii, responsabile de copii în astfel de situaţii sunt autorităţile de la locul de trai al familiei. În timp ce autorităţile îşi pasează responsabilităţile, copiii au nevoie de sprijinul nostru. Cei care doresc să ofere un ajutor, o pot face prin intermediul numărului afişat pe ecran.

“Se întâmplă zile când vă culcaţi flămânzi? – Câteodată da”, a spus Lilian Stah.

Număr de contact: 068010876.

Sursă VIDEO. NOTĂ: Pentru păstrarea acurateţii informaţiilor, ARTICOLUL A FOST PRELUAT INTEGRAL de pe portalul prime.md