Românul Liviu Bledea a muncit în străinătate şi a cumpărat o ambulanţă pe care a donat-o spitalului din localitatea natală

O faptă bună şi o dovadă de respect faţă de comunitatea unde acesta a crescut, cam asta se poate spune despre acest român adevărat. Cine este el? Liviu Bledea (40 de ani) a lucrat în Italia mai bine de un deceniu şi anul acesta s-a hotărât să vină în ajutorul comunităţii pe care a lăsat-o în urmă, în oraşul natal, Sighetu Marmaţiei. A cumpărat o ambulanţă din Italia, pe care a donat-o apoi Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, scriu cei de la romaniatarata.ro

Demersurile au durat aproximativ trei luni. Liviu a plecat din oraşul său, Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, în urmă cu 11 ani, să-şi găsească un rost în Italia. În Peninsulă, a muncit mai întâi în domeniul construcţiilor, apoi ca şofer de TIR, pentru ca în final să se întoarcă în construcţii.

Cert este că nicio clipă nu a făcut rabat la muncă, pentru că a visat la un viitor mai bun pentru familia sa: o soţie şi un băieţel de aproximativ 1 an. În cei 11 ani de Italia, Liviu Bledea s-a întors periodic acasă, în Sighetu Marmaţiei, ultima oară cu un an în urmă, când a putut constata care sunt problemele cu care se confruntă comunitatea în care a crescut.

Astfel, el a aflat că există probleme la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, mai precis, că nu există suficiente ambulanţe pentru transportul bolnavilor.

Aşadar, sigheteanul a decis să vină în ajutorul comunităţii şi, cu bani strânşi la muncă în Italia, a demarat procedurile de achiziţionare a unei ambulanţe din Milano, o autospecială pe care ulterior a donat-o Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. Articolul continua dupa reclame …

„Nu vreau să creadă lumea că eu sunt milionar“

„Am făcut acest gest strict pentru a veni în ajutorul altor oameni, al celor care au nevoie. Şi, bineînţeles, m-am gândit în primul rând la comunitatea din care am plecat. La Spitalul din Sighetu Marmaţiei chiar era şi este nevoie de ajutor.

După ce am fost în vizită în ţară anul trecut, mi-am zis că, dacă statul român nu face nimic, noi de ce nu am putea face, din puţinul pe care îl avem? Nu vreau să creadă lumea că eu sunt milionar sau aşa mai departe. Din puţinul pe care îl am dau şi la alţii.

Ambulanţa cumpărată a costat 8.500 de euro, iar demersurile pentru achiziţionarea ei şi pentru trimiterea ei în România au durat aproximativ trei luni, asta implicând şi timpii de aşteptare la toate solicitările făcute.

După achiziţia ambulanţei, sigheteanul a ajuns să se lovească de birocraţia din România, de perioadele lungi de aşteptare pentru aprobarea actelor, dar este mândru de ce a făcut şi poate spune că aşteptarea a meritat din plin.

Liviu Bledea „Demersurile au durat. Le-am explicat în primul rând celor de la Prefectura de la Milano ce vreau să fac cu ambulanţa. Am dat o declaraţie pe proprie răspundere că vreau să fac o donaţie şi intenţia mi-a fost acceptată până la urmă. Am înmatriculat mai apoi ambulanţa pe numele meu, i-am făcut asigurarea şi abia apoi am putut să o donez. Toată această procedură durează foarte mult“, a mai adăugat Liviu Bledea.

„Transportam pacienţii pe targă, pe ploaie şi ninsoare“

Ambulanţa achiziţionată în Italia este complet dotată şi va fi folosită de Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei pentru transportul bolnavilor în stare gravă de la Compartimentul de Primiri Urgenţe la departamentul de Radiologie, având în vedere că unitatea medicală este în sistem pavilionar şi până în prezent, transportul pacienţilor se făcea cu mare dificultate.

„Mulţumim domnului Bledea, care ne-a făcut această donaţie. Noi am mai beneficiat de transfer de la Serviciul de Ambulanţă de două astfel de ambulanţe, dar o folosim doar pe una, pentru că cealaltă are o stare mai degradată.

Aceasta pe care ne-a donat-o domnul o vom folosi în interiorul spitalului pentru transportul pacienţilor mai gravi de la Compartimentul de Primiri Urgenţe până la Secţia de Radiologie.

Până acum îi transportam pe targă, indiferent de condiţiile meteo neprielnice, şi pe ploaie, pe frig, pe ninsoare“, a declarat Radu Dan, managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei.

„Dar îmi doresc să fac ceva pentru comunitate. Să las ceva în urma mea şi, din puţinul pe care îl am, să dau şi la alţii. Eu cred că punând mână de la mână putem să ne ajutăm între noi“, a conchis Liviu Bledea.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul romaniatarata.ro