Un bărbat de 37 de ani din Dorohoi a închiriat trei mașini și nu le-a mai dat înapoi, motiv pentru care a fost arestat

Un bărbat de 37 de ani din municipiul Dorohoi, este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Botoşani au emis, miercuri, ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pe numele bărbatului, scriu cei de la somaxtv.com

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, în luna mai a.c. , a închiriat trei autovehicule de la o persoană juridică şi două persoane fizice de pe raza judeţului Botoşani, fără să le returneze ulterior, creând un prejudiciu total de aproximativ 18.000 de euro.

Urmare a activităţilor informativ-operative desfăşurate de poliţişti, persoana în cauză a fost depistată la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, fiind escortată în baza unui mandat de aducere la sediul IPJ Botoşani. În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, la finalizarea acestora urmând a se dispune măsuri în consecinţă.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul somaxtv.com

loading...

Be the first to comment

Dacă ţi-a plăcut, lasă şi tu un comentariu ...