FAPTE BUNE realizate de Mihai Căldăraru, Director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului România

Mihai Căldăraru, proaspăt numit în funcţia de Director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului România din cadru AEDOPS şi-a început în forţă activitatea cu specific umanitar.

La sfârşitul săptămânii trecute, acesta a organizat a acţiune de strângere de fonduri pentru mai mulți copii proveniţi din familii defavorizate, din mediul rural și urban. Un alt beneficiar al acţiunii umanitare a fost ajutorul dat pentru bunicuţa Rus Maria de 86 de ani, din Cluj, comuna Sanpaul.

„Ne-am dus la un supermarket din București și cu ajutorul unor oameni cu suflet bun, am dus pachetele la Cluj, comuna Sanpaul. Primarul Ovidiu Colceriu, s-a bucurat de gestul realizat de echipa Asociației MicNews și Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției Sociale” a declarat Mihai Căldăraru pentru stirideactualitate.ro

Obişnuit să ajute semenii aflaţi în dificultate, acesta anunţă lansarea Campaniei Umanitare „O Faptă Bună”, care doreşte a se realiza în viitorul foarte apropiat, acţiune ce va avea nevoie de ajutor din partea sponsorilor şi a oamenilor de bine din România.