O româncă de 25 de ani a născut pe stradă în Italia, apoi şi-a ucis bebeluşul prin sufocare şi l-a aruncat într-un tufiş

În dimineaţa zilei de miercuri, 25 septembrie 2019, doi turişti germani au găsit corpul fără viață al unui bebeluș, aruncat într-un tufiş de pe marginea drumului, în localitatea Lana, provincia Bolzano.

Anunţaţi imedit carabinierii, aceştia au găsit-o pe H.S.M., în vârstă de 25 de ani și de cetățenie română, care se pare că a recunoscut că este mama copilului, scriu cei de la rotalianul.com citând Giornale Trentino.

Tânăra româncă le-a spus militarilor că a ascuns sarcina atât față de angajatorul său, cât și de colegele sale, de frică să nu piardă locul de muncă. Tânăra româncă lucra la cules mere în localitatea menționată mai sus și era cazată într-o cameră, dar nașterea se pare că nu a avut loc acolo, ci în apropierea locului unde corpul fără viață al bebelușului a fost găsit de doi turiști germani.

Conform sursei citate, românca le-a mai mărturisit carabinierilor că a născut copilul de una singură și nașterea a avut loc pe o stradă din zona unde locuiește, nu departe de tufișul unde a fost aruncat apoi trupul micuțului. Cu toate acestea, ea a mai spus și că nu-și amintește nimic din ceea ce s-a întâmplat după nașterea copilului și nu a știut să spună cum a fost omorât.

Corpul bebelușului a fost găsit cu o fașă albă în jurul capului, iar rezultatele autopsiei spun că acesta a fost ucis prin sufocare. Procuratura spune, de asemenea, că placenta și cordonul ombilical nu au fost găsite până acum, ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la faptul că femeia ar fi născut copilul de una singură, așa cum a declarat ea însăși. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Tânăra româncă este anchetată acum pentru crimă cu premeditare și se află în arest la Bolzano.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul rotalianul.com

1 Trackback / Pingback

  1. Un bebeluş a fost găsit mort, aruncat la gunoi, de către un om fără adăpost. Micuţul avea urme de înjunghiere -

Comments are closed.