Ultima oră! LIVIU DRAGNEA ar putea fi LIBER în viitorul foarte apropiat

În cazul în care Curtea Supremă menţine decizia Curţii de Apel Bucureşti, ce a declarat nelegale completele de 5 judecători, fostul lider PSD, Liviu Dragnea, ar putea ieși din închisoarl, la doar câteva luni de când a fost închis.

Important este faptul că, Curtea de Apel Bucuresti a decis în cursul zilei de miercuri să anuleze Hotărârea Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2 din 3 ianuarie 2019, respectiv aprobarea compunerii completelor de 5 judecători pentru tot anul 2019.

Conform celor de la newstrack.ro care citează adevărul.ro, dacă Curtea Supremă menţine decizia Curții de Apel de miercuri atunci Liviu Dragnea, asemenea celorlalte VIP-uri precum Udrea, Bica sau Cosma, ar avea dreptul la reluarea apelului în urma căruia a fost condamnat pentru trei ani şi jumătate de închisoare. În contextul deciziei Curţii Constituţioanle cu privire la completele nespecializate, fostul lider PSD ar putea cere apoi reluarea de la zero a întregului proces.

“În cazul lui Liviu Dragnea s-ar putea întâmpla la fel ca în cazul Elenei Udrea sau Alinei Bica, unde s-au anulat condamnările. Odată ce a existat o hotărâre judecătorească definitivă ce a declarat completele de judecători ilegal constituite aceastea au putut formula o contestaţie în anulare prin care să ceară rejudecarea apelului. Nu ştim încă care au fost motivele pentru această decizie, şi cum ar putea arăta o motivare, dar, pur teoretic, el s-ar afla în aceeaşi situaţie”, au explicat experţii în drept pentru ”Adevărul”

Decizia nu este deocamdată executorie și definitvă. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Amintim că fostul lider PSD, Liviu Dragnea, este condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman şi este închis din data de 27 mai 2019.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul newstrack.ro

Be the first to comment

Dacă ţi-a plăcut, lasă şi tu un comentariu ...