Un român a aruncat o tânără de pe un pod din Italia. Femeia s-a stins din viaţă, după ce a căzut de la 6 metri înălţime – VIDEO

În ziua de 2 mai 2019, românul Ştefan Iulian Căţoi de 26 de ani a fost filmat cum aruncă de pe un pod o tânără, în Italia. A încercat să o agaţe, n-a putut, aşa că a ucis-o. Procurorii solicită judecarea imediată a lui Ştefan Iulian Căţoi, pentru care cer închisoare pe viaţă, scriu cei de la observator.tv

Românul continuă să nege că el a ucis-o pe Imen Chatbouri, fostă campioană de atletism din Tunisia, pe care a aruncat-o de pe un pod peste Tibru, pentru că tânăra în vârstă de 37 de ani i-a refuzat avansurile.

Pe imaginile luate de pe camerele de supraveghere din zona unde a avut loc crima, se vede cum românul îşi urmăreşte victima, dintr-un bar pe cheiul Tibrului şi la un moment dat, în zona Trastevere o apucă efectiv de picioare şi o aruncă peste pod.

Imen a căzut în zona digului de la peste 6 metri înălţime şi a murit pe loc. Imediat după ce a comis fapta oribilă, Căţoi o ia la fugă după ce o aruncă pe femeie, se duce pe dig, unde căzuse, îi ia mobilul şi apoi aşează corpul ca şi cum persoana decedată ar fi dormit, punând sacoul tunisiencei sub capul acesteia.

Procurorii care s-au ocupat de acest caz au reconstituit întreaga crimă şi românul e acuzat de ucidere cu premeditare, cerându-se pentru el închisoare pe viţă, scrie Il Messagero. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Procurorii au arătat că cei doi se cunoşteau, petrecuseră seara într-un bar alături de iubitul olandez al tunisiencei, care o pălmuise gelos că e prea prietenoasă cu românul. Femeia a plecat singură, Căţoi a urmărit-o, a încercat să o seducă, dar a fost refuzat. Aşa că, sunt de părere procurorii, s-a răzbunat şi a ucis-o motiv.

Sursă VIDEO: La Repubblica Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv