Românul Mădălin Palade a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, pentru uciderea unui bucătar italian din Ravenna

În noaptea de 6 spre 7 octombrie, italianul Rocco Desiante de 43 de ani a fost găsit mort, ucis cu brutalitate, în apartamentul său din Castiglione di Cervia (Ravenna). Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că acesta a fost ucis cu pumnii și picioarele şi a agonizat câteva ore înainte de a muri, scriu cei de la gazetaromaneasca.com

Italianul era originar din Gravina di Puglia (Bari) şi lucra într-un restaurant ca bucătar. Anchetatorii au stabilit că moartea acestuia a survenit în noaptea de 4 octombrie, prin sufocare și scăderea presiunii sangvine, cauzată de pierderea masivă de sânge. Poliţiştii au declarat că nu existau semne de efracție ale ușii.

Atunci, carabinierii au arestat un tânăr român de 19 ani, despre care s-a demonstrat că avea legătură cu crima comisă, găsindu-se în telefonul său, urmele convorbirilor cu victima.

Astfel, Mădălin Constantin Palade, un român de 20 de ani a fost judecat pentru uciderea lui Rocco Desiante şi condamnat la 23 de ani de închisoare.

Sentința a fost pronunțată de Curtea cu Juri din Ravenna, prezidată de judecătorul Cecilia Calandra, după cinci ore și jumătate de deliberări. Articolul continua dupa reclame…

loading...

Acuzarea, reprezentată de procurorul șef Alessandro Mancini și de procurorul adjunct Antonio Vincenzo Bartolozzi, a solicitat condamnarea pe viață, indicând și circumstanța agravantă a cruzimii.

În sarcina românului, Curtea a dispus, de asemenea, plata a 15 mii de euro de despăgubiri provizorii către frații și surorile victimei și 50 de mii în favoarea mamei.

Nu este foarte clar motivul unei astfel de acțiuni feroce. În zilele dinaintea crimei, Desiante fusese văzut des în compania tânărului român. Există și ipoteza este că victima a intrat într-o afacere cu droguri, dar deocamdată investigatorii nu au confirmat acest lucru. Deocamdată, românul a fost singurul reținut pentru crimă, dar anchetatorii nu exclud însă posibilitatea de complicitate a altor persoane.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul gazetaromaneasca.com

Be the first to comment

Dacă ţi-a plăcut, lasă şi tu un comentariu ...