Un român de 28 de ani a fost găsit fără viaţa pe Muntele Athos. Avea în mână o icoană a Fecioarei Maria.

Un tânăr de 28 de ani, proaspăt absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti a murit pe loc, după ce s-a prăbuşit în gol de la 40 de metri, pe Muntele Athos, scriu cei de la cititulnudoare.ro

Joi, autorităţile din nordul Greciei au început să investigheze moartea unui român de 28 de ani, al cărui cadavru a fost găsit lângă intrarea în peştera Sfântului Atanasie Athonitul, de pe Muntele Athos.

Conform celor de la ekathimerini.com, cel care a descoperit trupul fără viaţă al băiatului a fost un călugăr de la Mănăstirea Lavra. Din primele cercetări, se pare că tânărul de 28 de ani şi-a găsit sfârşitul, după ce s-a prăbuşit de pe o stâncă.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, tânărul ajunsese în pelerinaj pe Muntele Athos în urmă cu o săptămână, când s-a cazat la un schit românesc, iar ultima oară a fost văzut miercuri dimineaţă.

Oamenii legii din Grecia au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili dacă moartea românului a survenit în urma unui accident sau a unui act suicidar. Articolul continua dupa reclame …

Surse din anchetă au declarat pentru presa elenă că, cel mai probabil, accidentul este cauza cea mai probabilă a morţii.

Tot presa din Grecia scrie că tânărul a fost găsit ţinând în mâini o icoană a Fecioarei Maria.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul cititulnudoare.ro