Preotul român Lucian Roșu care slujea în Italia s-a stins din viață la doar 52 de ani – “Un părinte cu suflet minunat”

Preotul român Lucian Roșu slujea în Italia, la Biserica Ortodoxă “Înălțarea Sfintei Cruci” din Piazza Carlina din Torino. Pe pagina de Facebook a Bisericii Ortodoxe Moncalieri Torino a fost anunţată vestea tristă despre faptul că preotul s-a stins din viață, la numai 52 de ani, lăsând în urmă o soție îndurerată și patru copii, scriu cei de la observator.tv

“Iubiți frați întru Hristos, cu părere de rău, și adâncă durere, vă aduc la cunoștință că, ieri seara, fratele nostru împreună-slujitor, părintele Lucian Roșu de la parohia Sfânta Cruce-Torino, a trecut la cele veșnice.

După o suferință ce durează de mai mulți ani, a aflat odihna ce bine – meritată a slujitorilor celor råvnitori ai lui Hristos. (…) Dumnezeu să-l odihnească în pace pe prietenul, Împreună slujitorul și fratele nostru Lucian. Veșnica lui pomenire!”, se arată în postarea de pe Facebook.

“Pentru noi moartea părintelui este o mare pierdere, a declarat un credincios citat de Torino Corriere.

“Părintele Lucian mergea în vizită în închisori, în spitale și a inaugurat ‘cimitirul românesc’ din cadrul cimitirului Parco. Era alături de toată lumea. După transplant, în urmă cu câțiva ani, am sperat că se va însănătoși, dar în ultimele luni boala a revenit și l-a răspus”, a completat românul care făcea parte din parohia preotului Lucian Roșu.

loading...

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv