Radarul Poliţiei din Botoşani a fost lovit în plin de un şofer băut

Radarul Poliţiei din Botoşani, o Dacia Logan MCV, se afla în misiune, în zona localității Vârfu Câmpului, unde oprise un autoturism pentru o verificare de rutină.

Ambele mașini erau trase pe partea dreaptă a drumului, iar în acel moment, comisarul de poliție Eduard Iacob se afla în autospeciala de Poliție, unde completa un proces verbal. Din spate, un autoturism marca Ford Mondeo a venit cu viteză și a intrat în plin în partea din spate a mașinii de poliție, pe care a aruncat-o în șanț, scriu cei de la roman24.ro citând monitorulbt.ro.

În urma impactul produs, comisarul din cadrul Poliției Rutiere Botoșani a fost rănit, după ce un şoferul Fordului a venit cu viteză şi a lovit din spate maşina radar. Din primele informaţii de la faţa locului, şoferul vinovat de producerea accidentului era băut.

Chemată de urgenţă, o ambulanţă a intervenit imediat la faţa locului, iar poliţistul rănit a fost diagnosticat cu mai multe contuzii și traumatisme la nivelul unui membru inferior și la coloana cervicală.

“Echipajul de poliție se afla în staționare, pe marginea drumului național, moment în care un conducător auto a intrat în coliziune cu autospeciala de poliție. Şoferul vinovat a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat” informează IPJ Botoșani.

loading...

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul roman24.ro