Video – Ziona Chana are 39 de soții, 94 de copii, 33 de nepoți şi o casă cu 4 etaje şi 100 de camere

Ziona Chana este un indian în vârstă de 72 de ani, care a reuşit performanţa de a avea cea mai numeroasă familie din lume. El are 39 de soții, 94 de copii și 33 de nepoți, în total 166 de membri. Indianul a reuşit să-i adăpostească pe toti în aceeaşi casă din satul Baktawng, scriu cei de la superclipuri.com

Conform informaţiilor publicate de-a lungul timpului, tatăl lui Ziona Chana a fost fondatorul sectei creștine „Chana Pawl” care are în prezent peste 2000 de adepți, care sunt faimoși pentru faptul că sunt tâmplari și poligami.

Ziona este acum liderul acestei secte și este un adevărat exemplu pentru comunitatea sa, mai ales că s-a căsătorit cu 10 femei într-un singur an. De reţinut faptul că nicio femeie nu a fost silită să se căsătorească cu Ziona, ci el chiar le-a curtat pe toate în parte, în mod tradițional.

Toţi membrii sectei privesc poligamia cu seriozitate, iar Ziona și soțiile lui sunt un exemplu în comunitate, al cărei lider este, evident, Ziona.

Una dintre soțiile lui, Rinkmini, spune că Ziona s-a îndrăgostit de ea după ce a văzut-o prin sat, iar ea s-a simțit flatată. Articolul continua dupa reclame …

loading...

„Este cel mai frumos bărbat din sat”, a spus ea. Cererea în căsătorie n-a întârziat, iar acum Rinkmini este una dintre cele 39 de soții.

Ca totul să meargă ca pe roate, familia este extrem de organizată

Astfel, la cei 72 de ani, Ziona este mândru că are cea mai numeroasă familie din lume. Bărbatul are 39 de soții, 94 de copii și 33 de nepoți. Cu toții locuiesc împreună, într-o casă cu 4 etaje și 100 de camere.

Casa este denumită Chhuan That Run – „Casa Noii Generații”

Ziona ocupă un dormitor la parter, iar femeile își petrec noaptea cu el pe rând, după un calendar prestabilit. De asemenea, opt soții sunt mereu „la post” pentru a-l ajuta pe soț la diverse treburi de-a lungul zilei.

Familia este organizată cu o disciplină aproape militară. Prima dintre soții, Zathiangi, coordonează treburile tuturor celorlalte femei, precum curățenia, spălatul rufelor și gătitul.

Într-o singură zi, familia consumă 90 de kilograme de orez și 60 de kilograme de carne.

Sursa VIDEO: YOYO TV Channel Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul superclipuri.com