O bandă de 11 hoţi români care teroriza Spania, a fost arestată. Ultima lovitură din 6 decembrie a fost filmată (Video)

De câteva luni de zile, o bandă de hoţi români terorizează Spania, iar reprezentanții Gărzii Civile au reușit să prindă zilele acestea, unsprezece din ei, scriu cei de la observator.tv citând ideal.es.

Potrivit anchetatorilor, numai în ultimele două luni, tâlharii români au reuşit să comită cinci jafuri cu violenţă. Hoţi au acţionat mai ales în localităţi din Altiplano, regiunea Granada, sud-estul Spaniei. Au fost jafuri la Villanueva de las Torres, la Freila sau la Morelábor, potrivit ideal.es.

Ultima lovitură dată de hoţii români a fost pe data de 6 decembrie 2019, într-o benzinărie din Dehesas de Guadix, unde au furat un bancomat al băncii Caja Rural.

Şase români, cinci bărbaţi şi o femeie care erau înarmaţi cu răngi şi bâte, au luat cu asalt benzinăria, în jurul orei 3 dimineaţa. Mai întâi, un camion a pus la pământ bancomatul, după care, românii au încărcat prada într-o dubă şi s-au făcut nevăzuţi.

Ghinionul hoţilor a fost acela că, atacul a fost filmat de camerele de supraveghere, vezi VIDEO aici.

loading...

Garda Civilă se teme că arestarea celor 11 români nu va pune capăt seria furturilor.

Potrivit autorităţilor, Operaţiunea “Rumba” rămâne deschisă şi este posibil ca, în următoarele zile, să aibă loc noi arestări.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul observator.tv