În seara zilei de marţi 21 ianuarie 2020, o tânără de 32 de ani a fost găsită fără suflare în maşina iubitului său pe o stradă din municipiul Bacău, scriu cei de la cititulnudoare.ro citând observator.tv
Într-o maşină, pe bancheta din spate a fost găsit trupul neînsufleţit al fetei , care era acoperit cu o geacă. Din primele cercetări, anchetatorii au stabilit că individul a bătut-o, mai întâi, după care ar fi înjunghiat-o.
Se pare că cei doi iubiţi s-ar fi certat foarte rău, iar într-un final, el ar fi înjunghiat-o. Bărbatul a sunat apoi la 112, a anunţat grozăvia şi a ameninţat că-şi va pune capăt zilelor. Până în această dimineață bărbatul nu a fost găsit de polițiști.
„Avea multiple semne de violenţă prezente. N-am putut face alceva decât să constatăm decesul. Nu s-a găsit decât fata decedată. Atât. Altă pesoană n-a fost identificată la faţa locului”, a declarat medicul Cristian Goroneanu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău.
Imediat, poliţiştii, jandarmii, pompierii şi scafandrii l-au căutat ore bune pe bărbat prin împrejurimi, deorece se crede că este posibil să se fi aruncat în râul Bistrița, însă fără rezultat. Nu a fost găsit până la această oră.
Martorii spun că cei doi s-ar fi certat, apoi el a omorât-o. Se pare că tânăra de 32 de ani ar fi vrut să se despartă de bărbat. Tânăra de 32 de ani avea o fetiţă de un an şi jumătate, dintr-o altă relaţie.
În momentul de faţă se fac cercetări conduse de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. Tânăra decedată este Adriana Andone, iar presupusul criminal, concubinul femeii se numeşte Cătălin Dobre.
Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul cititulnudoare.ro