Unui bărbat i s-au confiscat 4.000 de euro, pentru că a muncit ilegal în Germania folosind un buletin românesc fals

Marţi 21 ianuarie 2020, poliţia germană a efectuat un control de rutină pasagerilor unui autocar înmatriculat în Polonia, acesta circulând pe autostrada A4, în zona Bautzen West, scriu cei de la ziarulromanesc.de

Printre persoanele aflate la bordul autocarului, poliţiştii au verificat și un bărbat de 48 de ani, care a declarat că a fost la Karlsruhe în scopuri turistice începând din 27 octombrie 2019.

Pentru a fi mai convingător în faţa agenţilor, bărbatul le-a arătat polițiștilor fotografii făcute cu telefonul mobil. Marea greşeală a fost că printre acestea erau și poze cu bucătăria unui restaurant, iar oamenii legii şi-au dat astfel seama că omul fusese de fapt la muncă, nu la plimbare.

Imediat a urmat percheziția bărbatului, găsindu-se asupra lui suma de 4.000 de euro, însă pasagerul nu a vrut să spună de unde are banii.

Crezând că va scăpa, acesta a prezentat o carte de identitate românească care s-a dovedit a fi falsă. De fapt, pasagerul controlat era un ucrainean de 48 de ani care a folosit documentul fals pentru a putea lucra în Germania. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Din păcate pentru el, poliția i-a confiscat salariul încasat ilegal și cartea de identitate românească, iar el a fost predat Biroului Imigrări, informează Poliția din Ebersbach.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul ziarulromanesc.de