Un român de 31 de ani a plecat din Italia ca să jefuiască biserici în Spania şi a fost arestat la Malaga

Poliția Națională din Spania a arestat un român în vârstă de 31 de ani, cu acuzația de a fi jefuit două biserici din centrul orașului Malaga. Conform informaţiilor poliţiştilor care s-au ocupat de anchetă, românul nostru se prefăcea a fi foarte evlavios, după care stătea ascuns în băi, aştepta ca bisericile să fie închise şi apoi fura în voie, scriu cei de la ziarulromanesc.es

Jafurile au avut loc în biserica La Zamarrilla și în biserica San Pablo, ambele din cartierul La Trinidad. Conform Poliției, arestatul şi-a luat cameră la un hotel din centru, pentru a „vizita” cele două biserici, la câteva zile distanță.

“A intrat în timpul orelor de deschidere pentru public, purtând o biblie și un crucifix pentru a da aspectul de a fi credincios evlavios și, ulterior, s-a ascuns în toalete, unde și-a schimbat hainele pentru a nu fi recunoscut și a comite furtul”, au explicat polițiștii.

În momentul când biserica s-a închis publicului, conaţionalul nostru și-a părăsit ascunzătoarea şi a început să deschidă cu forţa mai multe cutii cu donații ale bisericii, din care anchetatorii asigură că a obținut o pradă de peste 700 de euro.

Pastorul bisericii San Pablo a observat că hoţul a uitat într-una dintre biserici o vestă cu un telefon mobil în interior. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Preotul a sunat la Poliția Națională, iar anchetatorii l-au identificat și arestat pe presupusul autor, un bărbat de naționalitate română, care a venit din Italia. De caz se ocupă Curtea de Instrucție nr. 3 din Malaga.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul ziarulromanesc.es