Italia – O şoferiţă româncă de 27 de ani a omorât două femei pe trecerea de pietoni

Şoferiţa româncă în vârstă de 27 de ani este rezidentă la Banchette, lângă Torino, iar acum este acuzată de omor, după ce a lovit cu mașina două femei, pe o trecere de pietoni din Ivrea, scriu cei de la rotalianul.com

Accidentul deosebit de grav a avut loc sâmbătă seară, pe strada Jervis din Ivrea, atunci când şoferiţa româncă se afla la volanul unui autoturism Fiat Croma care le-a lovit pe Maria Nappo, 73 de ani și pe nepoata acesteia, Marina Guidetto, 39 de ani, ce traversau regulamentar pe trecerea de pietoni.

Conform celor de la ediţia online Torino Today, cele două victime, mătușă și nepoată, au murit la spital din cauza rănilor suferite în urma impactului.

Prima victimă, Maria Nappo a murit în drum spre spitalul CTO din Torino unde a fost transportată cu un elicopter. Conform relatărilor, starea nepoatei sale a fost considerată disperată încă din primele momente ale spitalizării şi a fost dusă la spital în comă, iar medicii au încercat în zadar să o mențină în viață. Aceasta a fost declarată decedată în cursul zilei de duminică.

Conform statisticilor, strada unde s-a produs accidentul este considerată una deosebit de periculoasă, deoarece aici, mașinile circulă cu viteză mare chiar dacă zona este împânzită cu semne de circulație care atenționează asupra trecerilor pietonale.

loading...

Mașina româncei a fost sechestrată, precum și telefonul mobil al femeii. Au fost dispuse analize imediate pentru a se verifica dacă șoferița conducea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul rotalianul.com