Mai mulţi elevi au fost bătuţi de profesoara de română, iar un copil a leşinat şi a avut nevoie de ambulanţă

Mai mulţi părinţi aduc acuzaţii grave la adresa unui cadru didactic de la şcoala Grăjdeni din comuna Fruntişeni, judetul Vaslui. Aceştia o acuză pe profesoara de română Luminiţa Onel că ar avea un comportament agresiv la ore. Părinţii copiilor povestesc că elevii ar fi bătuţi şi abuzaţi psihic, scriu cei de la stiriest.ro

Din relatările părinţilor se pare că unul dintre elevi ar fi fost lovit şi dat cu capul de perete, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă. În altă zi, o elevă a făcut un atac de panică, după ce profesoara ar fi ţipat la ea şi ar fi ameninţat-o cu bătaia.

Pentru a-şi căuta dreptatea, rudele elevilor au făcut plângeri peste tot, inclusiv la Poliţie, dar şi la Ministerul Educaţiei. Până în prezent, toate plângerile depuse la forurile superioare nu au primit niciun răspuns.

“Nu mai ştiu cui să mă adresez. Toată lumea se fereşte să ia măsuri, se încearcă muşamalizarea pentru că profesoara de română, cea care bate copiii, este soţia primarului. De un an este depusă o plângere la poliţie, dar nu s-a luat nicio măsură până acum, iar copiii sunt speriaţi”, povesteşte Cristina Moraru, mama celor doi elevi.

Una dintre reclamaţiile depuse la Ministerul Educaţiei a fost dirijată spre soluţionare către Inspectoratul Şcolar, dar nimeni nu s-a obosit să verifice acuzaţiile. Poliţiştii admit că au primit o plângere anul trecut, dar afirmă că cercetarile nu au fost încă finalizate. Articolul continua dupa reclame …

loading...

“Este depusă o plângere de mătuşa unuia dintre elevi, iar poliţiştii Secţiei 3 Bârlad fac cercetări pentru comportament abuziv”, a declarat Bogdan Gheorghiţă, purtatorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Cum nimeni nu a reuşit să facă lumină în acest caz, profesoara Luminţa Onel, soţia primarului din Fruntişeni, îşi vede liniştită de viaţă, merge la ore şi încasează leafa, nu a fost sancţionată şi nici întrebată cum răspunde la acuzaţiile care i se aduc.

Directorul Şcolii Grăjdeni, Florin Rosca, face afirmaţii halucinante. “Nu este obligaţia directorului şcolii să ancheteze un caz de acest gen. Nu ştiu ce pretenţii aveţi de la mine, nu mă cunoaşteţi, nu avem vreun contract sau vreo înţelegere. Nu pot lua hotărârea să pedepsesc un cadru didactic cu peste 20 de ani vechime pentru capriciile unui elev”, a spus directorul în cadrul unei discuţii purtate cu mama copiilor pe o reţea de socializare.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul stiriest.ro