VESTE BUNĂ! Prima zi fără NICIUN DECES de CORONAVIRUS în România

Astăzi 18 mai 2020, niciun DECES nu a fost raportat de Grupul de Comunicare Strategică. Cel puţin până la această oră (14:00). Din 22 martie, când virusul a făcut primele victime în România, nu a fost nicio zi fără decese, conform celor de la a1.ro

Astăzi au fost anunţate 165 de cazuri noi şi 40 de persoane vindecate. La Terapie Intensivă sunt internaţi 193 de pacienţi, număr în scădere pentru a şasea zi la rând. 1107 români au murit de la începutul pandemiei.

România a intrat în stare de alertă maximă. În ultimul moment s-au schimbat câteva dintre măsurile pe care le anunţaseră iniţial autorităţile

După trei zile fără reguli, am intrat nu în stare de alertă, ci în stare de alertă maximă. S-au schimbat şi câteva dintre măsurile pe care le anunţaseră iniţial autorităţile. Una dintre ele: nunţile sau botezurile se vor putea defăşura nu cu 16 perosane, cum ştiam, ci cu cel mult opt, scriu cei de la a1.ro

Guvernul a adoptat în ședința de luni Hotărârea de Guvern prin care este declarată starea de alertă în baza legii 55/2020, adoptată săptămâna trecută de Parlament. Noua starea de alertă vine cu câteva modificări față de precedenta hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență, de vineri. Articolul continua dupa reclame …

loading...

„Se interzice participarea la evenimente private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 8 persoane și cu respectarea regulilor de distanțare socială”, arată hotărârea.

De reţinut că iniţial CNSU stabilise acest număr la 16, la finalul săptămânii trecute, iar astăzi a fost aprobat doar un număr cel mult 8 persoane.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul a1.ro