
🕒 Timp de citire: 2 min
Un incident deosebit de grav s-a petrecut miercuri seara, în jurul orei 11, în localitatea Palamos, aflată la aproximativ 100 de kilometri est de Barcelona.
Conform usd24.ro care citează elindependiente.com, vecinii au fost cei care au alertat poliția că un scandal monstru are loc între doi parteneri, un spaniol de 28 de ani și colega lui, o româncă de 36.
Imediat după ce au fost anunţate autorităţile, o patrulă s-a deplasat în zona indicată de locatari și au găsit-o pe femeie într-o stare critică, cu zeci de lovituri de cuțit pe trup, moment în care o ambulanță a preluat-o și transportat-o la spitalul Josep Trueta Hospital din orașul Girona. Medicii au
operat-o pe româncă pe loc, după care au transferat-o la secția de ATI.
Agresorul fugise cu mașina în momentul în care polițiștii au găsit-o pe victimă. În scurt timp agenții au pornit o operațiune de depistare a autovehiculului, doar că bărbatul s-a dus de unul singur la o secție de poliție din La Bisbal de l’Empordà, unde a recunoscut faptele. Mai mult, le-a spus polițiștilor că imediat după ce a înjunghiat-o pe femeie a aruncat cuțitul pe balcon.
Spaniolul, care nu are antecedente penale, a fost reținut pentru tentativă de omor și urmează a fi adus în fața judecătorilor. Dacă va fi găsit vinovat riscă ani grei de închisoare. Articolul continua dupa reclame…
Românca de 36 de ani a suferit aproximativ 20 de lovituri de cuțit, dintre care unele au atins şi organe vitale, informează larazon.es.
Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul usd24.ro
[social_sharing_buttons]