Nouă români sunt anchetaţi de Garda de Finanțe italiană, pentru că încasau pensie socială în Italia, dar locuiau în România

După mai multe zile de investigaţii, Garda de Finanțe din localitatea italiană Florența a denunțat 12 persoane, dintre care 9 de cetățenie română și 3 de cetățenie albaneză, pentru că au declarat în mod fals că locuiesc în Italia pentru a primi pensia socială, dar de fapt ei locuiau în altă țară, scriu cei de la rotalianul.com citând La Nazione.

Conform legislaţiei în vigoare, statul italian acordă pensia socială (aproximativ 450 de euro lunar) cetățenilor italieni, cetățenilor comunitari, cetățenilor din afara UE (deținători de permis de ședere pe termen lung), refugiaților politici și apatrizi (deținători ai permiselor de ședere) care au împlinit vârsta de 65 de ani, au reședința permanentă în Italia, au locuit legal timp de cel puțin zece ani pe teritoriul național și care se află în condiții economice precare.

Nu este prima dată când autoritățile italiene se confruntă cu acest gen de fraudă, deoarece şi în trecut au mai fost descoperite sute de persoane, printre care şi cetăţeni italieni, care au obținut pensia socială, dar s-au mutat în alte ţări din Uniunea Europeană. Astfel, aceştia primeau în mod ilegal pensia socială, care le era acreditată în contul curent sau beneficiarii se întorceau ocazional în Italia cu unicul scop de a retrage sumele de la ghișeele poștale.

Conform publicaţiei italiene, cele 12 persoane descoperite recent de Garda de Finanțe făceau același lucru și au primit de-a lungul timpului prin intermediul acestui ajutor social suma totală de 200.000 de euro. Conform normelor europene (Regulamentul Ce nr. 883/2004 al Parlamentului European din 29 aprilie 2004) aceștia aveau dreptul la pensie socială în calitate de cetățeni europeni, în cazul românilor, sau fiindcă aveau permis de ședere, în cazul albanezilor, dar numai dacă locuiau în Italia, spre deosebire de pensia pentru limita de vârstă sau cea comunitară care poate fi primită indiferent de țara de rezidență.

Anchetatorii au pus sechestru pe sumele de bani percepute în mod ilegal, în timp ce de la INPS le-a fost blocată plata pentru următoarele luni.

loading...

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante depsre comunitatea romqnilor din străinătate, pe portalul rotalianul.com