A primit 60.000 de dolari bacşiş, pentru că a refuzat să servească o femeie care nu purta mască

O faptă incredibilă a întors cu 180 de grade viaţa unui tânăr. Acesta lucra la o cafenea din California, ocupând funcţia de barista, iar într-una din zile, a refuzat că servească o clientă care nu purta mască, scriu cei de la antenasport.ro

Supărată foc, femeia a reuşit să-i facă o poză şi să o posteze pe Facebook, pentru ca nimeni să nu mai meargă în cafeneaua unde lucra acesta, fapta ei dovedindu-se un gest de răzbunare pentru că nu a fost servită.

Mesajul clientei Amber Lynn Gilles era următorul: ”Iată-l pe Lenin (Guttierez, n.r.) de la Starbucks care a refuzat să mă servească pentru că nu purtam mască. Data viitoare voi aştepta poliţiştii şi voi aduce scutire medicală”, a scris ea furioasă pe reţeaua de socializare.

Nu a trecut decât câteva ore, iar mesajul pe care l-a postat s-a întors împotriva sa. Mulţi navigatori i-au luat apărarea vânzătorului. Unii i-au atribuit clientei numele “Karen”, folosit pentru a desemna o femeie albă care face remarci nepotrivite, scrie News.ro.

”Eu nu-l condamn pe băiatul de după tejghea. Trebuie să urmeze regulile care-i sunt impuse de angajator”, comentează cineva. ”Nu există niciun motiv să fie umilit public un băiat care încearcă să muncească la fel ca în orice altă zi”, scrie o navigatoare pe Internet. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Mesajul a fost găsit pe Internet de către Matt Cowan, care vine cu propunerea de a strânge fonduri pe site-ul GoFundMe, iar banii să reprezinte un ”bacşiş” pentru tânărul Lenin Gutierrez.

De la incidentul din 22 iunie, s-au strâns peste 60.000 de dolari (53.000 de euro), de la peste 5.000 de persoane.

Lenin Gutierrez vrea să îşi îndeplinească visul din copilărie cu banii primiţi. Vrea să devină dansator profesionits şi să îşi deschidă propriul studio.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul antenasport.ro