Un număr de peste 3000 de angajați din sistemul sanitar sunt infectați cu noul coronavirus

Ceea ce se credea a fi o glumă, se spulberă în momentul când sunt citite statisticile oficiale ale celor care sunt infectaţi cu noul coronavirus. Astfel, peste 3000 de angajaţi din sistemul sanitar sunt infectaţi cu SARS Cov 2, iar vicepreședintele Federației Sanitas, Iulian Pope, spune că acest lucru se datorează și faptului că România a început această criză fără echipamente de protecție, scriu cei de la alegatorul.ro

Vicepreședintele Federației Sanitas, Iulian Pope, spune că echipamentele medicale nu au ajuns pentru toţi medicii încă de la începutul epidemiei în România şi nu că în țară au fost reglementări clare de gestionare a crizei, neajunsuri care au dus la infectarea multor angajaţi din sistemul sanitar,

„Nu putem uita că am început această criză epidemiologică fără materiale de protecţie. Fără reglementări clare. În toate ţările, în această perioadă, toată lumea a vorbit cu asociaţii profesionale, cu sindicate de pacienţi, la noi nu s-a întâmplat asta”, a declarat Iulian Pope.

Că începutul a fost greoi, recunosc şi cei din Ministerul Sănătăţii.

„Într-adevăr, la început, stocurile de rezervă erau 0. Am concurat cu state mult mai puternice financiar care reuşeau să sufle României toate ofertele pe care le aveam, însă în scurt timp am reuşit să aducem materialele necesare în România. (…) Pe perioada stării de urgenţă dialogul social nu a funcţionat, însă am ţinut legătura permanent cu sindicatele”, a precizat Dragoş Garofil, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Nici la capitolul teste, România nu a stat foarte bine. Medicul Camelia Roiu de la Spitalul de Arşi atrăgea atenţia încă din luna aprilie că nu toţi medicii sunt testaţi şi că ţări precum Germania cumpăraseră deja mii de teste pentru medici şi populaţie.

„S-ar fi putut face o testare mai largă decât s-a făcut în primele etape ale epidemiei. Dar ca să facem această testare trebuia să avem şi nu am avut aparaturile necesare”, a declarat Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor.

„Germania, după câte ştiu, a achiziţionat teste din ianuarie, Coreea la fel. Era totuşi atât de simplu să te pregăteşti”, a spus Camelia Roiu, medic de ATI la Spitalul de Arşi din Capitală, în aprilie 2020.

Și fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a atras atenția asupra acestui lucru. „Autorităţile ar trebui să se concentreze pe asigurarea tuturor condiţiilor pentru personalul din spitale şi cel din centrele rezidenţiale”, spunea el.

În România, 3197 de angajaţi din sistemul sanitar au SARS COV 2, din care 1862 fac parte din personalul medical, iar 1335 din cel auxiliar.

Sursă FOTO. Pentru păstrarea acurateţii informaţiilor, acest articol a fost PRELUAT INTEGRAL de pe portalul alegatorul.ro