Un tânăr român de 19 ani a fost arestat în Italia, după ce a jefuit un bărbat folosind un pistol de jucărie.

Un român de 19 ani din Italia şi-a mai adăugat o infracţiune în dosarul său, care până acum nu este tocmai curat. Astfel, în cursul nopții de duminică spre luni, 29 iunie 2020, în piazza Eschilo din Roma, un bărbat s-a oprit pentru a-și cumpăra țigări de la un distribuitor automat, dar a fost abordat de un individ care a început apoi să-l lovească violent cu pistolul după cap, scriu cei de la rotalianul.com

Sub amenințarea pistolului, infractorul i-a furat bărbatului suma de 30 de euro pe care o avea asupra sa, apoi l-a forțat să meargă la un bancomat pentru a scoate mai mulți bani.

Într-un moment de neatenție al jefuitorului, bărbatul a reușit să fugă și a cerut ajutorul forțelor de ordine. În scurt timp, agresorul a fost găsit de polițiști în timp ce se afla pe via di Acilia, acesta având încă pistolul în mână. Infractorul a încercat să fugă, dar după o scurtă urmărire a fost blocat de polițiști și pus sub arest.

Agenții de poliție au constatat că pistolul era de jucărie, dar după ce l-au condus pe tânărul român la secție au descoperit că acesta are numeroase antecedente penale pentru furt, jaf și șantaj.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul rotalianul.com

loading...