Mihai Căldăraru organizează STRÂNGERE de FONDURI, pentru ca 100 de copii defavorizaţi să ajungă în tabără la Marea Neagră

În fiecare an, Mihai Căldăraru a realizat fapte bune, iar unele dintre ele au fost incredibil de bine primite de către copiii care provin din mediile sociale defavorizate. Să ne amintim că anul trecut, Mihai Căldăraru, pe atunci fost preşedinte al Asociaţiei MicNews din Bucureşti, a organizat o tabăra destinată copiilor proveniţi din Centrul de plasament Preșcolar nr 6, sector 4 Bucureşti.

Anul acesta, cu toate că se găsesc din ce în ce mai greu oameni care sunt dispuşi să sponsorizeze acţiunile domniei sale, Mihai Căldăraru doreşte să lanseze o nouă acţiune umanitară, în urma căreia, un număr de 100 de copii, vor vedea pentru prima dată Marea Neagră.

Cei 100 de copii provin din Centrul de plasament Sfantul Nicolae, localitatea Balş, comuna Pietroşani/jud. Giurgiu şi localitatea Petrechioa din jud. Ilfov.

Anul trecut, copiii au fost cazaţi la Vila Rândunica din Eforie Sud, acolo având toate condiţiile necesare efectuării tuturor activităţilor recreative.

Pentru acest an, Mihai Căldăraru are nevoie de susţinere financiară din partea oamenilor cu suflet mare şi cu speranţa în suflet, acesta este conştient că va aduce zâmbetul pe chipul unor copii care niciodată nu au văzut Marea Neagră în adevărata ei splendoare.

loading...

Pentru a-şi atinge scopul organizării acestei tabere devenită tradiţie, toată conducerea Asociației Europeane a Drepturilor Omului și Protecției Sociale Departamentul pentru Protecția Socială Persoane cu Dizabilități și Persoane Defavorizate, este implicată în strângerea de fonduri şi îi roagă pe toţi cei care vor să ajute, să îi contacteze pentru eventualele sponsorizări ce pot duce la buna desfăşurare a acestei iniţiative lăudabile.

Tabăra de vară pentru copii face parte din campania ”Zâmbetul Pe Chipul Copiilor Defavorizați”.

Cei care vor să ajute, îl pot contacta pe organizator la numerele de telefon: 0722.70.70.22 şi 0785.999.930 sau pe pagina personală de Facebook M. Căldăraru.