Au găsit o valiză la malul mării şi credeau că este plină cu bani, doar că în ea se aflau cadavrele a doi tineri.

Pe una dintre cele mai mari plaje din SUA, un grup de tineri au găsit o valiză. Crezând că în ea se află bani, au deschis aplicaţia TikTok pentru am realiza un videoclip interesant. Nu mică le-a fost mirarea când au observat că din valiză venea un miros foarte înţepător, scriu cei de la spynews.ro

Fără să stea prea mult pe gânduri, tinerii au alertat Poliția, care s-a prezentat imediat la fața locului. Aceștia au descoperit resturile umane a doi tineri, un băiat și o fată. Tragedia a avut loc în SUA, Seattle, pe una dintre cele mai mari plaje.

Victimele au fost împușcate cu câteva zile în urmă și lăsate pe plajă, potrivit medicilor legiști. Rămășițele celor au fost identificate, ulterior. Este vorba despre Austin “Cash” Wenner, în vârstă de 27 și iubita sa, Jessica Lewis, în vârstă de 35 de ani.

Tânărul a fost împușcat de mai multe ori, iar iubita lui o singură dată. Nu s-au găsit încă vinovații, dar se fac cercetări în acest caz.

„Noi am glumit că poate valiza are bani în interior, dar pe măsură ce am deschis-o mirosul a fost copleșitor.” a spus persoana care a filmat videoclipul, potrivit presei internaționale.

loading...

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul spynews.ro