Un copil de 9 ani a fost găsit în comă la Dej, cu răni acoperite de viermi și muște, deşi locuia în casă cu trei adulţi

Un caz deosebit de grav s-a întâmplat în Dej, atunci când un copil de 9 ani a ajuns la spital în comă, într-o stare îngrozitoare. Din primele relatări, băiatul avea răni acoperite de muşte şi viermi pe tot corpul. Cercetările au arătat că mama şi-a neglijat copilul, acesta fiind crescut mai mult de bunica lui în condiţii inumane, scriu cei de la observatornews.ro

Încă de la prima vedere, camera copilului era focar de infecţie, iar băiatul de 9 ani a stat aproape trei săptămâni ţintuit la pat. Nu s-a ridicat nici măcar să meargă la toaletă. În tot acest timp, nimeni nu s-a ocupat să-l spele, deşi, în casă locuiesc trei adulţi. Mama împreună cu actualul iubit şi bunica băiatului.

”Nu a mai vrut să asculte de nimeni, a ajuns violent. Uşa asta a dat-o jos, paharele aici le-a spart. Laptopul l-a fost spart”, spune bunica.

Copilul lua două tratamente. Unul antiepileptic, iar celălalt – antipsihotic. Bunica spune că medicul care i le-a prescris ar fi monitorizat starea băiatului doar din când în când, telefonic.

Deoarece bunica a observat că nepotul ei nu mai reacţionează, în jurul orei 12, aceasta a sunat la numărul de urgenţe 112 cerând ajutor. Articolul continua dupa reclame …

loading...

În momentul în care copilul a ajuns la spitalul din Dej, era în comă profundă şi avea răni pe 80% din suprafaţa corpului. Medicii nu au apucat să le cureţe în totalitate pentru că starea acestuia s-a agravat brusc şi au luat decizia de a-l transfera la Cluj-Napoca.

Daniela Draghiciu, purtător de cuvânt, Spitalul de Copii Cluj: “Este în continuare internat în Terapie Intensivă şi continuă îngrijirea în această secţie. Este mult prea devreme pentru un prognostic. Copilul este cu o infecţie care are ca sursă nişte leziuni de la nivelul pielii. Multe răni, pline cu larve, sunt netratate de luni în şir”.

Alina Chiorean, Protecţia Copilului Cluj Napoca: “În prezent, starea copilului este extrem de gravă, vorbim de o neglijenţă extremă a mamei în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti. De aceea s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă al copilului. Direcţia generală va merge cu propunere de decădere din drepturile părinteşti a mamei“.

Mama este acum cercetată pentru tentativă de omor şi rele tratamente aplicate minorului şi s-a decis arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observatornews.ro