VIDEO – Uzair Dawood și-a transformat spălătoria de motociclete în spălătorie de vaci

Anul acesta, între 30 iulie și 3 august a avut loc sărbătoarea musulmană Eid al-Adha. Conform tradiţiei, aceasta este una dintre cele mai importante sărbători musulmane, care se celebrează în întreaga lume, scriu cei de la incredibilia.ro

Sărbătoarea le dă voie oamenilor să sacrifice vite pentru a-și arăta devotamentul față de Allah. Scopul sacrificiului nu este vărsarea de sânge, ci renunțarea la ceva ce le este drag credincioșilor.

Astfel, înainte de marea sărbătoare, oamenii pregătesc animalele pentru sacrificiu. Toate animalele care urmează să fie sacrificate sunt curățate și decorate cu ghirlande colorate. Pentru cei care nu își permit să sacrifice o vacă se pot folosi în schimb, capre, oi sau chiar cămile, în funcție de regiunea în care trăiesc.

Tânărul Uzair Dawood este proprietarul unei spălătorii de motociclete din Karachi, cel mai mare oraș din Pakistan. Acesta, la finalul lunii iulie 2020, şi-a transformat spălătoria într-una de animale ce urmează a fi sacrificate în timpul sărbătorii, gândindu-se că este o oportunitate de a câștiga mai mulți bani.

După realizarea ritualului, carnea animalului sacrificat se împarte în trei: o parte este dăruită familiei, o altă parte – rudelor și prietenilor, iar cea de-a treia este dată pomană săracilor. Articolul continua dupa reclame …

loading...

„Aducem animalele aici pentru că vrem să fie curate înainte de sacrificare”, a declarat un client pe nume Osama Haider Ali, citat de Reuters. Să speli animale este mai greu decât să speli motociclete”, a mărturisit Dawood, care cere între 200 și 300 de rupii (între 1 și 1.5 euro) per spălare, în care folosește șampon și săpun, pe care le întinde și clătește cu o perie și un furtun.

„Vehiculele stau pe loc, dar un animal este riscant. Te poate lovi. Poate rupe funia”, a conchis Dawood.

Sursă VIDEO: World News Network Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul incredibilia.ro