O româncă recent întoarsă din Germania, a născut într-o benzinărie din Satu Mare, după care şi-a abandonat bebelușul în tomberon

Seara trecută, în jurul orei 18.40, o tânără a intrat în toaleta unei benzinării din Satu Mare, unde a născut. Venise din Germania cu un autobuz. Femeia și-ar fi băgat apoi nou-născutul într-un tomberon, scriu cei de la observatornews.ro citând presasm.ro

Scenele incredibile s-au petrecut în toaleta unei stații de carburanți din Satu Mare, totul fiind descoperit de un angajat al benzinăriei, care a auzit plânsetul bebeluşului şi a alertat autoritățile.

Imediat după ce a născut, tânăra s-a urcat din nou în autocar, dorind să meargă la Botoșani, dar nu a trecut mult timp şi i s-a făcut rău.

Şoferul a sunat la 112, iar echipajul de prim-ajutor și-a dat seama imediat că femeia abia născuse.

Tânăra a fost dusă la audieri și i s-a întocmit un dosar penal. Bebelușul este acum în afara oricărui pericol. Articolul contionua dupa reclame …

„Copilul se află la spital, din informațiile pe care le dețin. Acesta trăiește și este stabilizat”, a declarat Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al Poliției Satu Mare.

Fetiţa nou născută este sănătoasă și are o greutate de aproape trei kilograme. Medicii de la Spitalul Județean Satu Mare au reușit să o stabilizeze și să îi salveze astfel viața.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observatornews.ro