Ia COVIDU’ de unde nu-i! Un copil de un an și jumătate a fost depistat pozitiv în România şi negativ, după câteva zile, în Austria

O familie nu-şi poate explica o situaţie reală prin care a trecut la sfârşitul lunii iulie 2020. Aceata a venit din Austria să petreacă concediul în România, ţara natală. În mometul când concediul era pe sfârşite, toţi membrii familiei de români au hotărât pe 28 iulie să-şi facă testele obligatorii COVID la un laborator din Bistrița, scriu cei de la 3dots.ro

Rezultatele testelor au venit peste două zile, numai că familia plecase deja către casa din Austria. Unul din teste, cel am copilului mic ieşise pozitiv.

”În momentul în care am fost anunțată de DSP că or să-mi interneze copilul pentru 48 de ore în spital, am cerut să mi se refacă testul. Chiar contra cost. N-a vrut nimeni. Nu se poate și nu se poate… Am plecat către Linz, pentru că sufletul meu de mamă îmi spunea că cel mic nu are nimic”, a declarat mama micuțului.

Și-au continuat drumul către casă, iar la granița austriacă au arătat oficialităților doar testele adulților. După ce au ajuns la Linz, s-au retestat.

”Ni s-au repetat din nou testele, pentru toți trei. Am stat în casă, în carantină, până am primit rezultatele, și toate trei au fost negative”, a mai povestit mama bebelusului pentru Observator. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Conducerea DSP Bistrița nu poate spune dacă rezultatul testului efectuat în România celui mic a fost fals pozitiv, considerând că în momentul efectuării infecția copilului era într-o fază finală și că între timp, pe drum, s-a vindecat.

În urma rezultatului pozitiv, rudele copilului din România fuseseră plasate de DSP în izolare, măsură anulată după ce au fost primite rezultatele din
Austria.

Oamenii au riscat şi au trecut graniţa. În Austria, însă, două teste consecutive au arătat că bebeluşul era perfect sănătos. Medicii care au făcut testul la noi în ţară exclud posibilitatea unei erori şi spun că cel mic s-a vindecat, probabil, de pe o zi pe alta.

”Orice aparat are un reactiv, un extractiv și o mână umană care lucrează. Orice etapă poate genera un rezultat fals pozitiv sau fals negativ”, a comentat, deja în stilul tradițional, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul 3dots.ro