În loc să-i atace plămânii, virusul i-a atacat creierul. Caz atipic de infectare cu COVID-19

Ana Rinder, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, este internată la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Matei Balş“, din București, în stare gravă, după ce marţi, 11 august, a fost diagnosticată cu COVID-19, scriu cei de la 3dots.ro

Femeia are vârsta de 43 ani şi a ajuns în comă la spitalul din Vaslui, în dimineaţa de 11 august, după ce fiul ei a găsit-o căzută în stare de inconştienţă în casă.

Fiul şi mama se aflau în carantină la domiciliu încă de la începutul lunii august, după ce, adolescentul a fost contact direct al tinerilor confirmaţi pozitiv în cazul focarului de la Costineşti.

Cei doi nu au prezentat simptomatologie, asemenea celorlalţi asimptomatici din grup şi s-au izolat la domiciliu, aşteptând să treacă cele două săptămâni specifice perioadei de incubaţie a virusului.

Conform declaraţiilor date de persoanele apropiate, în cursul serii de 10 august, Ana Rinder început să manifeste simptome specifice bolii – pierderea gustului, însă a crezut că acestea s-ar fi produs doar pe fond psihic. Articolul continua dupa reclame…

loading...

În noaptea care tocmai a urmat, starea de sănătate s-a degradat, apărând febra foarte puternică, dar, pentru că nu suferă de alte afecţiuni medicale, ea a apreciat că poate gestiona situaţia până dimineaţă.

De dimineaţă, fiul ei a găsit-o căzută pe hol şi a cerut ajutor la 112. Imediat, la faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, care a preluat pacienta şi a transportat-o la spital.

Medicii au diagnosticat-o cu comă, gradul I-II, iar, ulterior, investigaţiile tomografice aveau să evidenţieze un edem cerebral masiv.

Medicii din Vaslui şi-au dat seama de gravitatea situaţiei şi au solicitat sprijin Institutului Naţional de Boli Infecţioase ”Matei Balş“, hotărându-se transferul pacientei la Bucureşti. Pentru a nu-i pune în pericol starea de sănătate, la Vaslui a fost trimis un elicopter de mari dimensiuni din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

“Medicii i-au administrat medicaţia pentru a rezolva mai întâi edemul cerebral. Vorbim de un exces de lichid în ţesuturile cerebrale. Dar, până când creierul nu va fi uscat, nu putem spune că a trecut pericolul”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a ținut să sublinieze că nu se poate vorbi de un tratament preferenţial, în cazul de faţă, decizia de transfer fiind luată ca urmare a gravităţii cazului.

Medicii spun că, în cazul Anei Rinder, virusul SARS-CoV-2 a ales o altă ţintă. Nu plămânii, aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, ci creierul, producând o inflamaţie severă, urmată de un edem cerebral.

Ministrul Sănătăţii a mai precizat că în cazul Anei Rinder se încearcă introducerea unei noi scheme de tratament în ceea ce priveşte terapia pentru coronavirus.

”Este o schemă pe care medicii români o folosesc de puţină vreme şi care a dat rezultate foarte bune mai ales în rândul pacienţilor tineri”, a completat Nelu Tătaru.

Directorul Institutului Naţional Matei Balş, prof. dr. Adrian Streinu Cercel, a precizat că în astfel de cazuri, evoluţia este una imprevizibilă şi se poate schimba de la o oră la alta, motiv pentru care, deocamdată, prognosticul este unul rezervat.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul 3dots.ro

1 Trackback / Pingback

  1. VIDEO - Cu toate că nu CREDEA, Sorin Lungu a fost infectat cu coronavirus: „prietenii mă întrebau dacă am luat bani ca să stau în spital” - Stiri de Actualitate

Comments are closed.