O femeie de 54 de ani din Sălaj, nu a declarat banii câștigați din videochat şi a fost condamnată să meargă 60 de zile la biserică

O faptă „inedită” a fost condamnată de o instanță din Sălaj, după ce o femeie de 54 de ani din Cehu Silvaniei nu și-a declarat la Fisc veniturile obținute din videochat. Astfel, femeia a primit un an și șase luni de închisoare cu suspendare și obligația de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității, la o biserică, scriu cei de la observatornews.ro citând clujust.ro

Din cercetările efectuate s-a stabilit că între 2013 și 2018, femeia a realizat venituri din activități de videochat de peste 58.000 lei (aproximativ 13.000 de euro), pe care nu le-a declarat organelor fiscale pentru a plăti impozit și contribuții la sănătate.

„Contul mi l-am făcut eu, am completat niște formulare online, am comunicat codul IBAN și m-am logat eu direct la un site de profil.”, a declarat femeia.

Din primele calcule făcute de către autorităţi, femeia a păgubit statul român cu suma de 10.848 lei, din care 8.285 lei reprezintă impozit pe venit, iar suma de 2.563 lei reprezintă contribuția de asigurari sociale de sănătate (CASS).

Femeia a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției și a acceptat încadrarea juridică. Ea a solicitat instanței să presteze muncă în folosul comunității la Parohia Ortodoxă Cehu Silvaniei, sau la Biserica Reformată Cehu Silvaniei.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observatornews.ro