Un șofer român de TIR a scăpat teafăr dintr-un accident teribil, petrecut în Belgia: „Doar scaunul șoferului este intact“

Marţi dimineaţa în teritoriul Bellegem, pe drumul E403, a apărut o ceață densă din cauza căreia s-au format blocaje în trafic. În acel moment, un şofer de TIR angajat la o binecunoscută companie britanică, a observat prea târziu ambuteiajul care se formase şi a intrat cu viteză într-o mașină aflată în fată, după care a ricoșat într-un alt camion, producând un accident foarte grav, scriu cei de la cititulnudoare.ro

„Am fost surprins când am văzut brusc semafoarele unui camion”, spune bărbatul. „Era puțin loc de manevră. Mai întâi am lovit o mașină pe banda stângă, apoi m-am lovit de camion pe banda dreaptă”, a afirmat bărbatul, citat de publicația belgiană HLN.be.

În urma accidentului, șoferul român de camion a scapat ca prin minune.

Șoferul camionului lovit a văzut pericolul în oglinzile retrovizoare. „Am observat cum camionul venea cu viteză”, spune bărbatul din Hainaut. „Din reflex, am tras spre dreapta pentru a crea cât mai mult spațiu liber posibil. Dar, în cele din urmă, camionul meu tot a fost avariat. Partea din spate a fost complet ruptă“, a spus celălalt șofer.

Din cabina camionului condus de român a rămas numai jumate. Din fericire, a fost exact jumătatea în care se afla el. Articolul continua dupa reclame …

loading...

„Numai scaunul șoferului este aproape intact. Tipul acela trebuie să-i mulțumească în genunchi îngerului său păzitor. A avut parte de mai mult decât noroc“, a mai spus celălalt șofer. Din cauza accidentului, banda din dreapta a drumului a fost blocată o perioadă, până când ambele pericole au fost ridicate.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul cititulnudoare.ro