Noutăți privind perioada de probă începând de la 1 octombrie 2020 pentru îngrijitoare, menajere și bone în Italia

În Italia, munca menajerelor, a îngrijitoarelor și bonelor este reglementată prin contractul naţional de muncă în domeniul asistenţei casnice (CCNL), în care sunt precizate drepturile şi îndatoririle lucrătorilor şi ale angajatorilor. Contractul colectiv de muncă a fost reînnoit recent în urma negocierilor dintre sindicatele de sector și aduce noutăți și în ceea ce privește perioada de probă, scriu cei de la rotalianul.com

Prezentul CCNL, care a fost semnat marți, 8 septembrie, la Roma, de reprezentanții sindicatelor DOMINA, Fidaldo, Filcams Cgil Nazionale, Fisascat Cisl, Uiltucs și Federcolf, va intra în vigoare la 1 octombrie și va fi valabil până la 31 decembrie 2022.

Perioada de probă:

Pentru verificarea aptitudinilor viitorului angajat, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă. Printre principalele modificări aduse de noul CCNL se numără și cea a prelungirii perioadei de probă la 30 de zile pentru toți lucrătorii casnici.

Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, care constituie vechime în muncă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, a angajatorului sau a angajatului, fără a fi necesară o motivare anume. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Angajatul are dreptul la plata corespunzătoare muncii prestate, iar perioada de probă se va cumula perioadei integrale lucrate. Va face parte din totalul lunilor calculate la elaborarea calculelor celui de-al treisprezecelea salariu (tredicesima), la concediu de odihnă (ferie), sau la calcularea lichidării când raportul de muncă se va încheia (TFR).

Pe durata perioadei de probă, salariatul beneficiază de toate drepturile și are toate obligațiile prevăzute în legislația muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă.

În cazul unui conflict de muncă între angajat și angajator, lucrătorii se pot adresa direct instanţei de judecată, cu ajutorul unui avocat, pentru a intenta proces împotriva angajatorului, în vederea acordării drepturilor cuvenite.

Înainte de a se adresa instanţei, lucrătorul are posibilitatea de a recurge la forma de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă pe care o consideră cea mai potrivită, în mod direct sau cu ajutorul unei organizaţii sindicale.

Sursă FOTO. Pentru păstrarea acurateţii informaţiilor, acest articol a fost PRELUAT INTEGRAL de pe portalul, rotalianul.com