Londra a trecut la nivelul de alertă „RIDICAT”, iar socializarea va fi interzisă

Principalul impact al trecerii la nivelul de alertă ”ridicat” este că oamenii nu vor putea socializa cu persoane din alte gospodării sub nicio formă, de exemplu acasă sau într-un restaurant. Călătoriile vor fi reduse acolo unde este posibil, a spus Hancock, scriu cei de la stirileprotv.ro citând News.ro

Măsura Marii Britanii de a opri socializarea în capitală înseamnă că Londra şi Paris – cele mai bogate două oraşe ale Europei – vor trăi în curând sub umbra restricţiilor impuse de autorităţile de stat, pe măsură ce al doilea val al pandemiei se extinde prin Europa.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că circulaţia va fi interzisă pe timpul nopţii în Paris şi alte opt oraşe mari, începând de sâmbătă timp de patru săptămâni.

Londra, centrul băncilor internaţionale şi al tranzacţiilor valutare, este rivalizată doar de New York atunci când vine vorba de influenţa financiară. Cele mai afectate zone din Londra sunt Richmond, Hackney, City of London, Ealing, Redbridge şi Harrow.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a spus: „Trebuie să-i avertizez pe londonezi: avem o iarnă dificilă înainte”.

loading...

Nivelul de alertă ”foarte ridicat” interzice socializarea, obligă puburile şi barurile să se închidă şi interzice deplasarea în afara zonei.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul stirileprotv.ro