Românii care vor să revină în țară de sărbători, trebuie să prezinte un test negativ COVID-19 sau să stea în carantină

Nelu Tătaru a făcut un anunț de ultimă oră, pentru cei care locuiesc peste hotare și vă gândiți să petreceți sărbătorile în țară, trebuie să știți că aveți de îndeplinit câteva condiții pentru a vă putea întoarce în sânul familiei. Nelu Tătaru a făcut pe această temă un anunț de ultimă oră, scriu cei de la spynews.ro citând observatornews.ro

Conform oficialului, următoarele săptămâni sunt cruciale pentru întreaga populație, mai ales că se apropie sărbătorile de iarnă, moment în care mulți români aleg să se întoarcă în țară.

În aceste condiții, numărul persoanelor infectate ar putea crește alarmant, pentru că situația epidemiologică din Uniunea Europeană nu este deloc una favorabilă, vedem exemplul Franței care a adoptat carantina totală sau al Germaniei care, momentan, a impus această măsură doar parțial.

Nelu Tătaru a declarat joi, 29 octombrie, că cei care aleg să își facă sărbătorile în țară, trebuie fie să prezinte un test negativ COVID-19, fie să stea în carantină, în funcție de ce perioadă aleg să petreacă pe teritoriul României.

„După cum știți, sunt acele țări care au o rată de infectare mai mare ca a noastră. Condițiile sunt aceleași, dacă vine pentru trei zilei vin cu un test, realizat în maxim 48 de ore, negativ. Dacă vin pentru mai mult timp intră în carantină, cu posibilitatea ca în cea de-a 8 zi să facă acel test, iar dacă este negativ în cea de-a 10 să iasă din carantină”, a precizat Nelu Tătaru.

loading...

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul spynews.ro

2 Trackbacks / Pingbacks

  1. Record NEGATIV - Coronavirus România: 9.714 de noi persoane infectate, 121 de decese înregistrate şi 1.014 persoane internate la ATI. - Stiri de Actualitate
  2. RECORD TRAGIC - Coronavirus România: 7.304 cazuri noi și 177 de decese înregistrate - Stiri de Actualitate

Comments are closed.