
🕒 Timp de citire: 2 min
La nici 24 de ore după ce inspectorii Ministerului Sănătății au controlat spitalul județean de urgență din Ploiești, pacienții au avut parte de un mic dejun copios: două felii de pâine și un ou, scriu cei de la observatorulph.ro
Acum trei săptămâni, a fost efectuat un control mare de la București, la spitalul județean de urgență din Ploiești. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a trimis Inspecția de Stat să verifice de ce este aglomerație de bolnavi la unitatea de primiri urgențe, în timp ce unitatea mobilă cu 12 paturi ATI pentru pacienții covid stă nefolosită de aproape două luni (rezultatele controlului le găsiți AICI).
În timp ce inspectorii de stat îi certau pe medici că nu se organizează mai bine, pacienții erau cazați în izolatorul suspecților de covid.
Vorbim de un spațiu impropriu, neîncălzit, cu faianță desprinsă de pe pereți și un pat de campanie, din anii 70, lângă care a fost așezată, ”strategic”, o butelie cu oxigen.
În acest ”decor”, pacienții care așteaptă rezultatul testului covid au primit în această dimineață micul dejun compus dintr-un ou și două felii de pâine sigilate cu folie de plastic. Nici măcar o cană cu ceai! Articolul continua dupa reclame …
”Acestea sunt condițiile de la spitalul județean din Ploiești. De ieri, de când am venit aici, nu m-a văzut niciun medic. O asistentă mi-a dat doua pastile de algocalmin” ne-a transmis unul dintre pacienţi, alături de imaginile de mai jos din izolatorul pentru suspecții de covid și micul dejun servit acestora:


Sursă FOTO. Pentru păstrarea acurateţii informaţiilor, acest articol a fost PRELUAT INTEGRAL de pe portalul observatorulph.ro
[social_sharing_buttons]