Stiri de Actualitate

Românii din Italia primesc al treisprezecelea salariu. Ce trebuie să știți despre plata acestui beneficiu anual …

Asemeni anilor trecuţi, în luna decembrie, aproape toți angajații și pensionarii din Italia primesc „tredicesima” sau al treisprezecelea salariu. Toţi cei care trăiesc în Italia, o mai numesc „recompensa de Crăciun” (gratifica natalizia) și are valoarea unei retribuții lunare pe care o primește lucrătorul respectiv, scriu cei de la rotalianul.com

În Italia, al treisprezecelea salariu sau tredicesima este plătită tuturor salariaților inclusiv celor din sectorul casnic, al construcțiilor, comerțului, etc. precum și pensionarilor.

De asemenea, conform informațiilor site-ului de consultanțe legale La legge per tutti, în cazul în care raportul de muncă nu a fost înregistrat muncitorul lucrând „la negru”, se consideră că acesta are toate drepturile bănești pe care le-ar fi avut și în cazul în care angajatorul i-ar fi făcut un contract de muncă legal înregistrat.

Cum se calculează tredicesima?

Calculul celui de-al treisprezecelea salariu se efectuează conform prevederilor contractelor de negociere colectivă: în mod normal, tredicesima este salariul pe o lună pentru cei care primesc salarii lunare, în timp ce aceasta este stabilită la un anumit număr de ore pentru muncitorii cu plata pe oră.

În cazul lucrătorilor casnici, dacă un lucrător prestează servicii pentru mai multe familii, fiecare angajator este obligat să plătească tredicesima lucrătorului, pe baza plății orare plătite. Articolul continua dupa reclame …

Pentru un muncitor care a lucrat de la 1 aprilie la 31 decembrie, 9 luni cu o retribuţie lunară de 600 euro, calculul este: 600 € x 9 (luni lucrate):12 = 450 €.

Al treisprezecelea salariu se calculează și pentru perioadele de concediu medical, accident de muncă şi de maternitate.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul rotalianul.com