Legendarul fotbalist Diego Armando Maradona a murit la 60 de ani, după ce a suferit un atac de cord

Diego Armando Maradona s-a născut pe 30 octombrie 1960 într-o suburbie din Buenos Aires, Argentina, într-o familie săracă. Norocul a făcut ca, la vârsta de opt ani, să fie observat de un vânător de talente, în timp de juca fotbal în cartier. În scurt timp a fost luat la echipa de juniori Los Cebollitas (Micile Cepe), echipa de junori a formației Argentinos Juniors, scriu cei de la observatornews.ro

Diego Maradona a murit din cauza unui infarct la mai puțin de o lună după ce a împlinit 60 de ani. Legenda fotbalului argentinian a murit acasă, a spus avocatul său, la doar trei săptămâni după extirparea unui cheag de sânge din creier.

Una dintre cele mai mari realizări ale celebrului fotbalist, a fost la Cupa Mondială din 1986, atunci când “Mâna lui Dumnezeu”, a distrus visele Angliei.

Maradona a câștigat Cupa Mondială cu Argentina în 1986, după ce a eliminat Anglia din turneu, într-un meci în care tot mapamondul l-a văzut marcând infamul gol “Mâna lui Dumnezeu” și un altul, considerat pe scară largă drept unul dintre cele mai mari goluri din toate timpurile.

Președintele Argentinei, Alberto Fernandez, a decretat trei zile de doliu după moartea lui Maradona.

loading...

Sursă FOTO. Sursă VIDEO: We love football Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observatornews.ro